Jurnalul reginei Maria: 31 mai, Sibiu

Ziua a început cu o primire la Copșa la 9 și apoi am ajuns la Sibiu, care este un vechi oraș săsesc și românesc, considerat cel mai important centru din Transilvania. Am avut parte aici de o primire formidabilă, cu cea mai mare defilare a țăranilor dintre toate. Mii și mii de țărani au trecut în grupuri.

Citește mai mult

Jurnalul reginei Maria: 30 mai, Alba Iulia, Blaj

Am pornit devreme pe unul dintre cele mai frumoase drumuri pe care le-am văzut, printr-o trecătoare în munți pe lângă cele mai glorioase păduri. Nu a fost soare, dar și fără el a fost fantastic de frumos. În multe sate primiri loiale și călduroase, în sfârșit am ajuns la Alba-Iulia, orășelul al cărui nume are un sunet special pentru orice inimă românească. Este greu de descris primirea de care am avut parte, oamenii pur și simplu au înnebunit de entuziasm.

Citește mai mult

Jurnalul reginei Maria: 29 mai, Câmpeni, Abrud

Am dormit foarte bine într-un pat excelent, înconjurată de toată atenția pe care inimile simple și iubitoare o pot inventa pentru comfortul meu. Aici liliacul tocmai a înflorit și camera mea este plină de flori de liliac, de lalele galbene și iriși. Un mic dejun imens aproape apetisant, pregătit cu emoție de femeile de aici care sunt foarte simple, dar chiar așa am sentimentul că sunt educate. Le lipsește pretențiozitatea, ceea ce le face să fie foarte plăcute.

Citește mai mult

Jurnalul reginei Maria: 28 mai, Turda, Câmpeni

Zi minunată, mai mult sau mai puțin rustică în drum spre munții minunați. În primul rând un ”parastas” în câmp, unde a fost ucis Mihai Viteazul. Au ridicat un cenotaf pe locul unde se presupune că ar fi fost îngropat. Acesta a fost cel mai glorios moment pentru români cărora de secole nu li s-a mai permis să își serbeze eroul național. Mii și mii de țărani au venit din toată satele, imensul câmp era o mare de oameni. Episcopul Cristea a ținut slujba, emoționantă și impunătoare.

Citește mai mult

I.G. Duca despre turneul regal în Transilvania

Într-adevăr, la sfârșitul lui Mai 1919 Regele și Regina, de mult dornici să viziteze Ardealul, au hotărât să facă acolo vizita lor oficială, sau, mai bine zis, turneul lor triumfal. Brătianu fiind încă la Paris, Ferechide a întovărășit pe Suverani în calitatea sa de Prim Ministru ad-interim, iar ca miniștri am fost delegați Constantinescu, Văitoianu și cu mine.

Această călătorie a fost un vis, un vis de nedescris. Zece zile am trăit în mijlocul celor mai mișcătoare scene de entuziasm, bucuria unui popor dezrobit, care își vede Regele și Regina și-i sărbătorește într-o patrie de-a pururea reîntregită. Totul a fost organizat de Consiliul Dirigent cât se poate de bine, Maniu și toți prietenii lui știind să dea festivităților caracterul ce se cuvenea. Am vizitat Oradea, Bekes Csaba, Baia Mare, Careii Mari, Bistrița, Clujul, Turda, Munții Apuseni, Câmpeni, Abrudul, mormântul lui Avram Iancu la Țebea, Bradul, Alba Iulia, Blajul, Sibiul, Fagărașul și Brașovul.

Să povestesc cu de-amănuntul toate scenele și întreaga călătorie este cu neputință, însă totuși să reamintesc câteva din episoadele cele mai caracteristice. Așa spre pildă minunatele convoiuri etnografice de la Oradea și de la Bistrita, impunătoarea defilare de la Bekes Csaba, care nu ne-a rămas în urma tratatului. Prânzul de la Blaj în sălile boltite ale Mitropoliei și în atmosfera atât de nouă pentru noi a clarissimilor și reverendissimililor. Dejunul în castelul conților Karolyi de la Careii Mari, castel în care întâlneai atâtea urme ale Regelui Eduard și ale Arhiducelui Rudolf, care venea să vâneze acolo în tovărășia magnaților unguri, și unde trona acuma voluminos și exuberant bravul General Moșoiu. Emoționanta sosire în cetatea de la Alba Iulia, vizitarea sălii unde fusese proclamata Unirea. Călătoria în Munții Apuseni, opririle prin satele pline de pitoresc ale Moților, unde ne aștepta toată populația cu flori și preoți în odăjdii, cu crucea și cu evanghelia, pe când sunau clopotele bisericuțelor de lemn. Hora cea mare pe care cu Regele în frunte am jucat-o la Câmpeni în sunetele cimpoaielor și originalelor buciume. Slujba de la mormântul mișcător de simplu al lui Avram Iancu din curtea bisericii de la Țebea. Discursul Regelui într-o modestă școală din Munții Apuseni, unde a reamintit atât de potrivit vechea zicătoare de acolo: ”Munții noștri aur poartă, noi cerșim din poartă-n poartă”. Primirea totodată plină de fast și de însuflețire a celor din Cluj, nobilii Unguri în frunte cu un bătrân Conte Degenfeld, așteptând în costum de magnați pe Rege pe peronul gării de la Satu Mare ca să mulțumească României ca i-a salvat de bolșevism, recunoștința cu prisosință uitată de atunci. Toată noblețea regiunii Bekes Csaba venind să salute pe Suveranii noștri și să le zugrăvească pățaniile ei cu oamenii lui Bela Kuhn, până la sosirea trupelor române. În fruntea delegației, Contesa Almassy, care asistase la asasinarea lui Tisza și ne povestea amănuntele dramei.

Regele Ferdinand în Munții Apuseni.

Dar netăgăduit că din atâtea episoade interesante, din atâtea amintiri neșterse, se desprind mai vii în mintea mea doua scene, una prin ceea ce evocă în simplicitatea ei, cealaltă prin mișcătoarea ei măreție.

Prima s-a petrecut la Sibiu, a doua în câmpia de la Turda la mormântul lui Mihai Viteazul. La Sibiu, spre apusul soarelui, vorbeam într-un colț al tribunii oficiale înălțată în piața din centrul orașului cu Goga. Un convoi etnografic, de-altminteri foarte frumos și bine organizat, defila într-una și nu se mai sfârșea. Deodată se apropie de noi Ferechide uitându-se foarte agitat în toate părțile, ca un om ce caută ceva. Goga îl întreabă: ”Doriți ceva, Domnule Ferechide? Vă pot ajuta?” Ferechide răspunde: ”La ce caut eu nu mă poate nimeni ajuta, caut casa în care am locuit în această piață, dar mă uit necontenit și nu o pot identifica” – ”Dar când ați fost ultima oara la Sibiu?” îl întrebăm Goga și cu mine. ”Când la 1848, tatăl meu a fugit din București după revoluție și ne-am refugiat aici unde am stat mai multe luni”. Copilul fugar de atunci la României vasale nu-și închipuia că va întovărăși odată ca Prim Ministru în acest oraș pe Regele României întregite. Într-adevăr, fantastic destin individual, dar și izbitoare imagine a drumului parcurs în răstimpul unei singure vieți omenești de neamul nostru. Am stat cu Goga îndelung pe gânduri, în fața ochilor noștri nu mai trecea acuma convoiul etnografic al satelor din jurul Sibiului, ci defilau luptele și suferințele prin care în 80 de ani de neam chinuit și sfâșiat a putut, înfruntând toate primejdiile și învingând toate greutățile, să se înalțe de la robie la neatârnare și la întregire.

Defilarea armatei române la Sibiu în fața suveranilor.

La Turda scena a fost adevărat din domeniul povestei. Pe câmpia ce se întinde în jurul locului unde Mihai Viteazul a fost omorât, erau adunați mii și mii de țărani din ținuturile învecinate, toți în haine de sărbătoare, bărbați, femei, copii și bătrâni. După ce s-a sfârșit slujba religioasă de la mormânt, Regele și Regina au trecut pe jos printre șirurile de țărani. Și atunci populația, care nu se aștepta nici la această simplicitate, nici la acest contact direct cu Suveranii, s-a dedat în chip spontan la o manifestațiune care întrece tot ce se poate închipui. Nu numai că uralele nu se mai sfârșeau, dar oamenii cădeau în genunchi, sărutau poalele costumului național cu care era îmbrăcată Regina, aruncau flori, se repezeau să sărute mâna Regelui. Cei mai mulți plângeau de bucurie și de emoție strigând: ”De acuma putem muri că ne-am văzut Țara dezrobită și Regele nostru, al nostru, al Românilor!” Nu mai știam cum să apărăm pe Rege și pe Regina foarte mișcați și ei de acest delir popular. Cred că scena de la Turda a fost cea mai strălucită și cea mai emoționantă concretizare a bucuriei Unirii, nici unul din cei care au trăit acele clipe nu le vom uita vreodată.

Regina Maria în mijlocul românilor la Turda.

Ion Gheorghe Duca, ”Amintiri politice”, vol. III, p. 177-179


ACEST FRAGMENT DIN JURNALUL REGINEI FACE PARTE DIN PROIECTUL ”FERDINAND ȘI MARIA SALUTĂ DIN NOU ROMÂNIA!” VEZI AICI MAI MULTE DETALII

Jurnalul reginei Maria: 27 mai 1919, Gherla, Cluj

Dimineața devreme o primire într-un loc al cărui nume l-am uitat, am fost întâmpinați de unul din fermecătorii preoți care au făcut o impresie atât de bună când au venit prima dată la București cu transilvănenii, eram bolnavă atunci și nu i-am întâlnit.

Citește mai mult

Jurnalul reginei Maria: 26 mai 1919, Baia Mare, Jibou, Dej, Bistrița

O zi plină de recepții începută devreme la Baia Mare, unde se găsesc mine de aur. Entuziasm și bucurie extraordinare. Am trecut printre țărani și aproape fiecare a vrut să îmi sărute mâna, mai că m-au zdrobit, m-au acoperit cu entuziasmul lor irezistibil pe care fiecare bărbat, femeie sau copil dorea să-l exprime. Îmi ziceau ” mama noastră” și îmi mulțumeau că am venit.

Citește mai mult

Jurnalul reginei Maria: 25 mai 1919, Carei

Dimineața a trecut destul de liniștită în tren cu opriri ocazionale în stațiile mai mici, peste tot primiri entuziaste, gălăgioase, cu flori și discursuri din partea unor oameni multă vreme oprimați care dintr-o dată au fost eliberați. A fost prima zi călduroasă. Prânzul în tren, Porcul a mâncat cât trei muritori obișnuiți. Bănuiesc că atâta grăsime trebuie hrănită.

Citește mai mult

Jurnalul reginei Maria: 24 mai 1919, Bekes-Csaba

A trebuit să renunțăm la excursia pe care trebuia să o facem azi dimineață deoarece s-a produs un mic accident cu trenul ministerial, unul din vagoane a ieșit de pe șine și Porcul cel gras a trebuit să fie scos din compartimentul său de sub vagonul răsturnat, trebuie să fii fost o priveliște neprețuită mai ales pentru că se pare că era îmbrăcat rudimentar de vreme ce accidentul a avut loc dimineața. Astfel că linia a fost blocată și am avut parte de o dimineață liniștită, ceea ce nu m-a deranjat: am avut timp să îmi scriu jurnalul și să citesc.

Citește mai mult

Jurnalul reginei Maria: 23 mai 1919, Oradea

Am ajuns la Oradea după o noapte bună, ne am trezit devreme în aclamații. Libertatea a fost atinsă după secole de opresiune, iar Nando, eu și armata noastră suntem eliberatorii. Oradea este un oraș frumos și mare, unde cu puțină vreme în urmă bolșevicii erau la putere și comiteau orori monstruoase, un oraș pe care trupele noastre l-au eliberat.

Am avut parte de o primire minunată. O bucurie frenetică a populației care s-a adunat din toate satele înconjurătoare ca să ne întâmpine. Costume minunate, ovații extraordinare, slujbe religioase în diferite biserici, trecerea în revistă a trupelor, parada militară apoi defilarea întregii populații care se adunase, în grupuri separate conduse de preotul din fiecare sat. O priveliște minunată și fiecare era conștient de faptul că s-au eliberat, într-adevăr un moment grandios și mulți ochi erau plini cu lacrimi. Am purtat un costum național românesc. Regimentul meu a fost de asemenea aici, s-a purtat admirabil.

Un prânz militar enorm care a durat două ore și jumătate. Aceasta este singura tortură, mesele acestea îndelungate. Am fost la palatul episcopal unde am primit mai întâi pe văduvele și orfanii unor români care au fost omorâți de unguri, iar mai apoi nenumărate delegații din partea tuturor grupurilor diferite din oraș. Preoți ortodocși, greco catolici, catolici, protestanți, evrei, autoritățile orașului, ale școlilor, delegațiile comercianților, din partea Universității, din partea țăranilor, a femeilor orașului și la sfârșit chiar o societate corală.

ACEST FRAGMENT DIN JURNALUL REGINEI FACE PARTE DIN PROIECTUL ”FERDINAND ȘI MARIA SALUTĂ DIN NOU ROMÂNIA!” VEZI AICI MAI MULTE DETALII