Cu puțin mai mult de 100 de ani în urmă clasa politică aruncase România în colaps, o cădere totală, aproape fără nici un fel de speranță de viitor. În câteva luni de război armata română fusese alungată aproape total din propria țară, iar politicienii trăiau de pe o zi pe alta așteptând un miracol.
Doar câteva cifre sunt de ajuns să lămurească situația de la sfârșitul anului 1916: un batalion german de infanterie era dotat cu 24 de mitraliere, batalioanele românești aveau cel mult 8 mitraliere, dar o treime din totalul batalioanelor nu aveau nici o mitralieră. Bătăliile din anul 1916 au fost adevărate masacre, în care soldații români erau trimiși să moară fără nici un fel de șansă reală.
Observatorii lucizi ai anului 1916 au văzut limpede apropierea dezastrului – însă anii de corupție generalizată și administrație tembelă nu puteau fi șterși cu vorbe sau avânturi patriotice. Românii intraseră în mașinăria fără îndurare a războiului cu un corp ofițeresc ce nu învățase nimic din anii 1914-1916, o clasă politică pusă pe căpătuială – lipsiți de orice fel de capacitate de conducere. Rapoartele observatorilor militari britanici taie în carne vie: gradele superioare nu-și cunoșteau meseria, erau incapabili să planifice și coordoneze operațiuni militare de mare anvergură, lipseau orice fel de provizii și rezerve. Același ton îl regăsim în rapoartele diplomaților acreditați pe lângă guvernul României: o clasă politică inconștientă, coruptă și profund amorală. În schimb abundă cuvintele de laudă pentru românii simpli: rezistenți și îndrăzneți, optimiști chiar și în cele mai disperate situații.
Miracolul a sosit sub forma Misiunii Militare Franceze care a reformat aproape cu forța armata română. O simplă privire asupra tabelului cu comandanții români de la nivel de divizie în sus în anul 1916 arată că aproape toți au dispărut pur și simplu. Numele coloneilor și generalilor cu funcții de comandă din armata română se schimbă aproape peste noapte între decembrie 1916 și ianuarie 1917. În mod real clasa politică măcinată de putreziciune trece pe planul al doilea în momentul de glorie al românilor – armata este singura care a contat. Rezistența, îndrăzneala și optimismul românilor simpli combinate cu experiența militară și armamentul aduse de Misiunea Militară Franceză – acestea au fost ingredientele victoriilor din anul 1917. A fost într-adevăr un miracol, plătit cu și mai mulți morți pe front.
Loialitatea soldaților români a scăpat a doua oară clasa politică de pericolul bolșevismului în anii 1917 – 1918, armata a rămas coloana vertebrală a României în toată această perioadă. Apoi au venit adevăratele victorii: unirea tuturor provinciilor românești. Clasa politică românească a reușit să se strecoare și să își conserve micimea, cățărându-se pe momentul de glorie al celor morți pe front. A fost uitată corupția, lașitatea și incapacitatea de conducere în momentele cheie, iar asta avea să se răzbune peste puțini ani.
La 100 de ani trebuie să încercăm cel puțin să ne amintim de cei care au făcut România Mare în 1918. Să ne amintim și cum a fost făcută, să nu lăsăm de-o parte putregaiul care a provocat sute de mii de morți, să ne amintim ce se întâmplă cu o țară lipsită de capacitatea de planificare și coordonare a unor acțiuni simple. Să ne amintim de rezistența, îndrăzneala, optimismul și loialitatea românilor care au făcut România Mare în 1918. Despre asta este proiectul Saecularia.ro.
Vă aștept luni 4 iunie de la 18:00 la lansarea proiectului, Palatul Suțu București. Mai multe detalii aici.
