Ferdinand Întregitorul

sursă ilustrație: fge.org.ro. Ilustrația: fresca din Ateneul Român.

”Când am luat moştenirea întemeietorului României moderne, am făgăduit înaintea reprezentanţilor naţiunii că voi fi un bun român; cred că m-am ţinut de cuvânt.”

În an centenar, ne reamintim des cu respect de eroii din tranșee, de liderii politici români care au luptat decenii pentru românism sau care au plătit apoi cu capul sub comuniști, de Regina Maria, de origine britanică și de francezii cu suflet mare și românesc precum Berthelot, dar oare nu uităm pe cineva?

Un bărbat modest, retras, care niciodată nu și-a dorit osanale sau mulțumiri, dar care pentru întregirea Patriei noaste, devenite prin adopție și a lui, a trebuit să-și calce pe suflet, pe datoria față de patria sa proprie, de familie, de dinastie, de secolele de istorie germană… și a făcut-o. A luat cu hotărâre această decizie incredibil de grea pentru propria sa conștiință: între datoriile sale  de onoare ca persoană, față de Germania, și cele ca monarh, față de români, a ales românii.

Să ne reamintim și de Ferdinand Întregitorul, un monarh pe atât de important în istoria noastră pe cât de discret și modest a fost ca om – printr-o scurtă biografie și câteva imagini.

Și da, și noi credem că s-a ținut de cuvânt și-i onorăm memoria cu respect.

BIOGRAFIE (sursa: familiaregala.ro – articolul pe larg aici – link)

Ferdinand Victor Albert Meinrad de Hohenzollern-Sigmaringen s-a născut la Sigmaringen, la 24 august 1865, fiu al Principelui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen (1835–1905), pretendent la Tronul Spaniei, şi al Infantei Antonia a Portugaliei, Principesă de Bragança şi de Saxa-Coburg-Gotha (1845–1913).

A studiat la Școala Militară din Kassel, la Universitatea din Leipzig, la Universitatea din Bonn şi la Şcoala Superioară de Ştiinţe Politice şi Economice din Tübingen.

Principele Ferdinand a venit prima oară în România în anul 1881, la vârsta de 15 ani, la ceremoniile Încoronării lui Carol I.

La 14 noiembrie 1886, Principele Ferdinand este încorporat sublocotenent în Armata României, în cadrul Regimentului 3 linie (infanterie). A fost ofițer al Armatei Române timp de 38 de ani, trecând în patru decenii de la gradul de sublocotenent la cel de mareșal. Ferdinand devine oficial Principele de Coroană al României în noiembrie 1888, la 23 de ani. Sosește oficial în România, la 19 aprilie 1889, în uniformă de sublocotenent, și este primit la Gara de Nord de Regele Carol I și de Regina Elisabeta.

Ferdinand s-a căsătorit la Sigmaringen, în ziua de 10 ianuarie 1893, cu Principesa Maria a Marii Britanii şi Irlandei, Principesă de Edinburg și Principesă de Saxa-Coburg-Gotha. A urcat pe Tron la 28 septembrie/ 11 octombrie 1914 şi a domnit timp de 13 ani, până în ziua morții, 20 iulie 1927. Loialitatea sa față de țară, tăria convingerilor sale și felul ireproșabil în care servește Națiunea și Coroana îi aduc numele de ,,Ferdinand cel Loial”. Domnia Regelui Ferdinand a fost marcată de două evenimente majore în istoria ţării: Primul Război Mondial şi Marea Unire ce a urmat războiului.

Ferdinand I a fost înainte de toate militar. Înainte de venirea în România, el a fost sublocotenent în Regimentul I al gărzii regale din Potsdam. În anul 1913, Principele Moștenitor Ferdinand a condus armata română în campania din Bulgaria. După doi ani de neutralitate, în urma deciziei din 14/27 august 1916 a Consiliului de Coroană, prezidat de Rege, România a intrat în război, la 14/27 august, alături de Antanta (Franţa, Marea Britanie, Rusia, Italia). Regele Ferdinand va fi numit „cel Loial“ pentru că, deşi născut german şi rudă apropiată a Împăratului Germaniei, a aşezat interesul României mai presus de legătura lui de sânge şi a luptat împotriva ţării lui de origine. În ziua dinainte de Consiliul de Coroană decisiv, Regele îi spunea lui Titu Maiorescu, om politic conservator filogerman, care încerca să îl convingă să nu aleagă alianţa cu Antanta: „După lupte teribile care s-au dat în mine, sacrific totul pentru binele patriei.“

Regele Ferdinand nu şi-a sacrificat pentru România numai familia, ci şi credinţa: din cauză că nu îşi botezase copiii în rit catolic, a fost excomunicat de Papă, lucru dureros pentru un catolic fervent ca el.

Pe tot parcursul Primului Război Mondial, Regele a fost alături de armata sa, prin desele vizite pe front şi repetatele încurajări şi promisiuni în legătură cu schimbările majore care aveau să fie înfăptuite, după încheierea conflictului. La 13 august 1917, într-o proclamaţie adresată armatei şi poporului, Regele spunea: „Oricât am suferi, trebuie să urmăm soarta şi să asigurăm menirea neamului nostru.“ Încă de la 26 septembrie/ 9 octombrie 1916, Regele instituise cel mai înalt ordin militar de război din România, Ordinul „Mihai Viteazul“.

După război, Ferdinand I, supranumit şi „Întregitorul“, a văzut împlinirea visului românilor, prin Unirea succesivă a Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu Ţara. La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, Ferdinand I a fost încoronat Rege al tuturor românilor, alături de Regina Maria. În timpul slujbei oficiate de Patriarhul Miron Cristea au fost sfinţite coroanele (vechea Coroană de Oţel a Regelui Carol I, pentru Ferdinand, şi o coroană nouă, din aur, pentru Maria) şi binecuvântaţi Suveranii. Afară, Regelui şi Reginei li s-au aşezat pe umeri purpura şi hermina, iar pe creştet, coroanele.

Domnia Regelui Ferdinand a adus consolidarea rapidă a ţării, prin unificarea administrativă, proclamarea sufragiului universal, egal, direct şi secret (până atunci se votase pe baza colegiilor cenzitare, aşadar în funcţie de avere) şi reforma agrară din 1921. Legea pentru reforma agrară, din 17 iulie 1921, prevedea exproprierea marilor moşii şi împroprietărirea combatanţilor din Marele Război, a invalizilor, văduvelor şi orfanilor de război şi a ţăranilor fără pământ. În urma acestei reforme radicale, mica proprietate agricolă a devenit predominantă în România. Nu trebuie uitat că această reformă a fost promisă de Rege soldaţilor în timpul războiului, ea putând fi aplicată datorită votului unui Parlament dominat de marii proprietari funciari. Caz unic în istorie, o reformă agrară de o asemenea amploare a fost făcută de înşişi proprietarii terenurilor.

Regele Ferdinand a fost un pasionat botanist, a avut o vastă cultură și nu făcea caz de ceea ce ştia, dintr-o delicateţe ieşită din comun. Cunoştea mai multe limbi, printre care greaca veche şi ebraica. Învăţase şi limba română încă din timpul studenţiei. Îi plăcea mult să călătorească şi să vâneze. Îl preocupau heraldica, numismatica și filatelia. Nu agrea protocolul şi prefera discuţiile pe teme de istorie, biologie sau filologie. A fost Protector şi preşedinte de onoare al Academiei Române.

Regele Ferdinand I moare, după o lungă suferinţă, în ziua de 20 iulie 1927, la Sinaia, în vârstă de aproape şaizeci şi doi de ani. La serviciul religios de la Curtea de Argeş au participat, în ziua de 24 iulie 1927, 40 000 de oameni.

În 1914, la venirea pe Tron a Regelui Ferdinand, România avea 7.7 milioane de locuitori şi un teritoriu de 137 000 km2. La moartea lui, ţara număra 17.1 milioane de locuitori şi se întindea pe 295 049 km2.

GALERIE FOTO:

sursa: Arhiva Muzeului Național Militar

sursa: radioresita.ro

sursa: arhivelenationale.ro

sursa: romaniaregala.ro

(cu Țarul și Carol I). sursa: evz.ro

sursa: debanat.ro

sursa: istoriapescurt.ro

sursa: stiridebanat.ro

sursa: historia.ro

sursa: historia.ro

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *