Regina-soldat, mama răniților: o româncă prin fapte, văzută din mărturiile altora

Dacă tot vorbeam ieri despre Regina Maria în ie românescă, haideți să ne formăm astăzi o impresie mai detaliată despre cea care a fost denumită ”Regina-soldat” și ”Mama răniților”, așa cum a fost văzută ea de alții. Unii din România, alții din a doua țară cu inimă ce a bătut de secole și pentru români și ne-a ajutat de două ori să ne întregim (1859 și 1918), Franța. Să le citim mărturiile sincere:

  1. Constantin Argetoianu, în ”Pentru cei de mâine: Amintiri din vremea celor de ieri”:

”Războiul rămâne pagina ei, pagină cu care se poate făli, pagină care se va aşeza în istorie la loc de cinste. O găsim în tranşee printre combatanţi în rândurile înaintate, o găsim în spitale şi în toate posturile sanitare printre răniţi şi bolnavi. O găsim de faţă la toate adunările care încercau să facă puţin bine. Nu a cunoscut frica de gloanţe şi de bombe, cum nu a cunoscut teama şi scârba de molimă sau nerăbdarea faţă de eforturile aşa de des inutile, provocate de dorinţa ei de mai bine. Regina Maria şi-a îndeplinit datoria pe toate fronturile activităţilor sale, dar mai presus de toate pe acela al încurajării şi ridicării moralului acelora care o înconjurau şi care au trebuit să decidă, în cele mai tragice momente, soarta ţării şi a poporului său. Se poate afirma că, în răstimpul pribegiei noastre în Moldova, regina Maria a întrupat aspiraţiile cele mai înalte ale conştiinţei româneşti. Prin modul cum a influenţat în 1916 intrarea României în război şi din nou în 1918, când aproape numai datorită ei, regele Ferdinand nu a ratificat dezastruoasa pace de la Bucureşti, regina s-a aşezat ca ctitoriţă a României întregite şi ca una din cele mai mari figuri ale istoriei noastre naţionale.”

2. Charles de Saint–Aulaire, ambasadorul Franţei la Bucureşti în Primul Război Mondial:

“În fiecare dimineață, Regina, în uniformă de infirmieră, însoțită de o doamnă de onoare și de un grup de brancardieri voluntari se duce la gară pentru a-i primi pe răniți. Regina înfruntă moartea și ceea ce este fără îndoială cel mai greu, depășește oboseala unei zile nu de opt ore, ci a unei zile care se întinde până noaptea târziu, cu șaisprezece, șaptesprezece sau optsprezece ore de muncă, pe cât de respingătoare pe atât de periculoasă, în mijlocul emanațiilor infecte ale cangrenelor. Când este vorba de Regina nu ne referim la curaj. Curajul presupune teamă și energia de a învinge. Sentiment necunoscut pentru o suverană a cărei îndrăzneală aduce a invulnerabilitate”.

și puțin malițios prin aluzie (ca francez firește anti-german) la adresa regelui României, Ferdinand, de sânge prusac:

“Există un singur bărbat la Palat şi acela este regina”.

3. Regele Mihai, ultimul monarh al României:

„Ce îmi aduc aminte așa de bine despre Regina Maria este iubirea ei pentru țara noastră, înca de când eram mic copil. Totdeauna îmi vorbea despre frumusețile tării și despre oamenii simpli din sate, pe care îi iubea așa de mult, despre viața lor de toate zilele. Mă simțeam, parcă crescând, de multe ori în spiritul ei, vazând cât de frumoasă țară ne-a dat Dumnezeu ca s-o iubim. Mai țin minte de vorbirile cu dânsa, la sfârșit de săptămâna, fie la Balcic, Bran, Cotroceni, Pelișor sau Copăceni, care mi-au dat aceeași înțelegere ca a ei, și care o simt și astăzi dupa atâția ani. Bunătatea ei față de tinerii și copiii pe care îi întâlnea. Îi voi fi totdeauna recunoscător bunicii mele că a fost lânga mine și m-a susținut în momente grele. Regina Maria a fost o Regina respectată și iubită pentru tot ce a facut pentru România și darea ei de sine pentru țara noastră. Mihai.“

4. Berthe Vulliemin, jurnalistă franceză de mare succes în perioada interbelică –  în portretul Reginei realizat pentru „Revue des Deux Mondes”:

”Nicio­dată, poa­te, n-am fost pă­trunsă cu adevărat de în­ţe­lesul acestui cuvânt, „dor”, decât atunci când l-am auzit tălmăcit de către Regina Maria a Ro­mâ­niei. Era la scurtă vreme după război şi Regele Ferdinand şi Regina Maria veniseră să afle odihnă într-o mânăstire pierdută în munţii Moldovei. România, care mai sân­gera din rănile proaspete ale măce­lului, vi­bra, totuşi, de nădejdi, înlăun­trul noilor ei hotare: România Mare! Frate unit cu frate, opera de eliberare, în sfârşit, înfăp­tuită. Dar Regele purta îngrijorarea pe chipul său. Ţi­nându-şi mâinile lui frumoase, spri­jinite una de alta, odihnindu-le pe masă, după dejun, cu privirea plecată spre ele, asculta. Regina vorbea despre „ţara mea”, şi în aceste două cuvinte punea o emoţie şi un entuziasm mai presus decât orice comentarii. Atunci mi-a fost dat să aud cuvintele cele mai fru­moase, cele mai pătrunse de înţele­gere şi de dra­goste care au fost vreodată pronunţate des­pre o ţară, iar aceste cuvinte erau rostite de chiar suveranii acestei ţări, amândoi de ori­gine străină, dar care, prin chipul în care îm­părţiseră suferinţele cu supuşii lor, prin jertfa şi credinţa lor, căpă­taseră, cu vârf şi în­desat, dreptul de a spune „ţara mea”.
„Nu trebue să te uiţi spre trecut, decât spre a afla motive noi de a te încrede în viitor. Astăzi e nevoie de refacere, şi sunt atâtea de făcut în această ţară! Oh, dacă-aţi şti cât de frumoasă e România!”

5. Arthur Gould Lee, vicemareșal britanic (al RAF) și biograf al Reginei:

„Oamenii erau entuziasmati de exuberanta ei si îi admirau spiritul, în special curajul incredibil dovedit în timpul razboaielor balcanice din 1913, când nu numai ca a trecut nepasatoare prin transeele din prima linie, sub bataia focului, dar a manifestat un dispret neînfricat, iesit din comun, fata de bolile contagioase din spitale. Fara sa-i pese de riscuri, ea statea la capatul soldatilor tineri care mureau de holera, varsând lacrimi pentru fiecare din ei, tinându-l de mâna ore întregi pe tânarul muribund, spunându-i cu toata sinceritatea ca ea îi înlocuia mama, si apoi, când vedea ca i se apropie sfârsitul, luându-l în brate si sprijinindu-i capul pe umarul ei pâna când îsi dadea sufletul„.

6. Henri Prost – francez stabilit în capitala României între 1931-1950, unde a fost  consilier al Creditului Agricol Ipotecar al României, vicepreşedinte al Societăţii Petroliere Franco-Române Colombia şi delegat al Oficiului Bunurilor şi Intereselor Private de pe lângă Legaţia Franţei:

«Sfârșitul său a avut un ecou dureros în întreaga țară. Dintre toți membrii familiei regale, ea era de departe cea mai iubită. Când apărea în public era întâmpinată cu interminabile ovații, de o sinceritate emoționantă. […] Era pentru toți obiectul unei profunde venerații. La aflarea veștii morții sale numeroși români au avut sentimentul că apusese mare parte din forța spirituală a țării lor.»

7. Dar să vedem ce a avut Regina Maria însăși de spus despre relația cu România și românii, în testamentul său – Balcic, 29 iunie 1933:

„Ţării mele şi Poporului meu,
Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o, aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată, chiar de dincolo de liniştea mormântului.
Abia împlinisem 17 ani, când am venit la tine; eram tânără şi neştiutoare, însă foarte mândră de ţara mea de baştină şi am îmbrăţişat o nouă naţionalitate m’am străduit să devin o bună Româncă. La început n’a fost uşor. Eram străină, într’o ţară străină, singură între străini. Dar prea puţini sunt aceia cari se reculeg să cugete cât de grea este calea pe care o Principesă străină trebuie s’o parcurgă ca să devie una cu nouă ţară în care a fost chemată. Am devenit a voastră prin bucurie şi prin durere. Privind înapoi, e greu de spus ce a fost mai mare: bucuria ori durerea ? – cred că bucuria a fost mai mare, dar mai lungă a fost durerea.
Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine va veţi aminti deoarece v’am iubit cu toată puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare.
Mi-a fost dat să trăiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restrişte şi vremuri de mari îndepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat să-ţi fiu călăuză, să-ţi fiu inspiratoare, să fiu aceia care a păstrat flacăra vie, aceia care a devenit centrul de îndârjire în zilele cele mai negre.
Aceasta ţi-o pot spune astăzi căci nu mai sunt în viaţă. În acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag; m’ai numit „Mama tuturor”şi aş vrea să rămân în amintirea ta aceia care putea totdeauna să fie găsită în clipele de durere sau pericol. A venit mai târziu o vreme când m’aţi negat, dar aceasta este soarta mamelor, am primit aceasta, şi v’am iubit mai departe, cu toate că nu vă puteam ajuta aşa de mult că în zilele când credeaţi în mine. Dar aceasta e uitată.
Atât timp am fost în mijlocul tău, încât mi se pare abia cu putinţă că trebuie să te părăsesc; totuşi, orice om ajunge la capătul drumului său.
Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare.
Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută.
Am credinţă că v’am priceput: n’am judecat, am iubit… (…)”

Mai e ceva de spus? O regină dârză și plină de entuziasm pentru patria sa adoptivă – o Regină româncă nu prin vorbe, ci prin fapte.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *