Concurs de istorie (10) – 05.11.2018

Camil Petrescu a făcut tot războiul ca ofițer: în 1916 e mobilizat și pleacă pe frontul din Transilvania, unde e rănit în luptă (și rămâne surd de o ureche pentru restul vieții). După convalescența într-un spital militar, ajunge iarăși în prima linie, dar cade prizonier la unguri. În 1918 va fi eliberat din lagărul german, revenind la București. A descris războiul mai degrabă pe un ton ironic-amar, dar totuși cu încredere în firea umană.

”Sunt și incidente comice. Rădulescu și-a adunat plutonul și le ține oamenilor un discurs despre Patrie. Toți credem că e o parodie amuzantă și când colo aflăm cu surprindere, de la el însuși, că a vorbit serios.”

sau

”Încerc să trag de picioare oamenii, care-s mereu cu capetele vârâte sub podețe. Când, în sfârșit, au văzut cât de greu nimeresc gloanțele, și-au mai venit în fire.”

ori

”Altul, în locul meu, s-ar fi purtat mai demn? […] Ce aș fi făcut dacă aș fi fost la Verdun, sau dacă aș fi pe Somme, în uraganul de obuze unde trag mii de tunuri odată?

Întrebarea Centenară 10: Credeți că ”Ultima noapte de dragoste, prima noapte de război” surprinde corect experiența participării la Primul Război Mondial? Considerați că rămâne una dintre capodoperele prozei românești?

Regulile concursului: cu ocazia zilei de 1 decembrie 2018 se va trage la sorți dintre toate răspunsurile, la orice întrebare, iar câștigătorul va primi un album istoric (format de lux) despre Centenar. Mai multe răspunsuri (diferite), mai multe șanse!

3 raspunsuri
  1. CORINA BURLAN
    CORINA BURLAN says:

    Romanul este cu atat mai valoros cu cat este scris de un combatant care a avut de suferit si care a surprins inutilitatea si dramatismul razboiului! Da; este o marturie de viata la care putem apela pentru a nu uita ce importanta este PACEA LUMII!!!!

    Răspunde
  2. Vlad
    Vlad says:

    Mie mi-a sunat credibil. Pregătirea slabă a armatei române – atât în ceea ce ține de partea materială (bocanci cu talpă de carton, de ex.) cât și în privința „științei militare” (episodul discuției cu prizonierul german despre cum se lucrează cu artileria, de ex.), lipsa unor tradiții militare de tipul celor ale nemților, atitudinea boierească a unor ofițeri, și în genere multe detalii ce oferă senzația de prezență, și deci ceea ce povestește naratorul „seamănă” a mărturie (nu că e una) – toate la un loc oferă credibilitate.

    Apoi legi toate astea cu unele mărturii ale lui Rommel, care a luptat și el pe frontul românesc, și vezi o armată de oameni pașnici, nepregătiți pentru război, fără multe cunoștințe despre dânsul, care a fost aruncată în mașina de tocat carne și lăsată cam derutată acolo.

    În cele din urmă războiul a fost benefic pentru noi – ne-a permis reintregirea țării, dar rămăsese gustul amar că se putea lupta diferit. Proza lui Camil Petrescu mie mi-a lăsat aceeași impresie.

    Răspunde
  3. Adrian Mocanu
    Adrian Mocanu says:

    Consider că opera lui Camil Petrescu, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, surprinde corect experiența participării la Marele Război, întrucât prezintă conflagrația într-o perspectivă nouă, realistă, în care soldații nu mor vitejește pe frontul de luptă, ci suferă de dureri de stomac sau de frig, trăiesc în haos și mizerie, primesc ordine contradictorii. Astfel, romanul rămâne una dintre capodoperele prozei moderne românești.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *