Taica Burtălău

”Sunteţi mai român decât românii!”, i-a reproșat în 1917 şeful Marelui Cartier General rus, V.I. Gurko, generalului francez Berthelot – și această replică îl caracterizează cel mai bine pe ”Taica Burtălău”, așa cum îl denumeau cu afecțiune soldații români din tranșee.
Ostași români despre care Henri M. Berthelot remarca, prin intermediul unui raport adresat superiorilor săi de la Paris, că ‘‘soldatul este bun, foarte puternic, foarte rezistent, mărşăluitor, nu se plânge niciodată. Românului nu îi este frică de gloanţe. Atacă plin de vitejie în profida mitralierelor şi salvei de focuri a inamicului, cât despre ofiţeri, cu câteva excepţii au dat dovadă de curaj şi devotament, mai ales ofiţerii militari”.
Dar cine este acest general Berthelot? Și ce a făcut el pentru România?
Marcel Fontaine îl descrie, în cartea sa ”Jurnal de război. Misiune în România”: „Este un bărbat înalt, foarte corpolent, chiar burtos, ca un elefant. Are un cap mare, cu trăsături dure, fruntea înaltă şi capul pleşuv. Un barbişon foarte mic, roşcat”. „Nepreţuitul general Berthelot”, aşa cum îl numea Regina Maria, în volumul său de memorii ”Povestea vieţii mele”, este catalogat de cei care l-au cunoscut, în epocă, drept un om volubil, cu o bună cultură militară, diplomat desă­vârşit şi un optimist.
Născut la 7 decembrie 1861, în Feur, Franţa, fiul unui jandarm, Henri a studiat la faimoasa şcoală militară de la Saint Cyr, iar în Primul Război Mondial a fost şef de stat major al comandantului suprem al trupelor franceze pe frontul de Vest, mareşalul Joseph Joffre. Fiind remarcat drept un excelent organizator, a fost trimis, pe la mijlocul lunii octombrie 1916, să ajute România drept şef al Misiunii Militare Franceze.


Nu singur, ci însoțit de 277 de ofiţeri, 88 de medici, farmacişti şi veterinari, 37 de piloţi şi observatori, ofiţeri de marină, ofiţeri de intervenţii, 1.150 de grade inferioare şi soldaţi… dintre care nu puțini au rămas să odihnească pentru totdeauna în glia unei țări surori ce le va fi întotdeauna recunoscătoare. Dar cea mai recunoscătoare i-a fost România chiar lui Henri Berthelot, omul care nu numai că a reorganizat armata română zguduită de căderea Bucureștilor și de dezastrul de la Turtucaia, ci și să-i redea încrederea în sine.
De cum a sosit, a inspectat trupele la fața locului și a constatat că armata noastră era „excelent dezorganizată”. Ca să cunoască problemele direct, și nu din vreun conac elegant, i-a trimis pe membrii misiunii în toate regimentele să trăiască alături de soldaţii români, iar el însuşi a văzut personal câtă foame îndurau şi cât de prost îmbrăcaţi erau, cum îi chinuiau păduchii şi tifosul și mai ales că n-aveau arme. Și a acționat cu hotărâre (și treptat cu succes) ca să rezolve aceste probleme.
În timpul lunilor de iarnă şi de primăvară 1916-1917, un inventar enorm de arme a ajuns din Franța în România prin intermediul liniilor de cale ferată din Rusia: 199 de avioane de luptă şi de recunoaştere, 2.700 de mitraliere, 1, 37 milioane de grenade, 220.000 de puşti, 100 de milioane de cartuşe, 2 milioane obuze de artilerie, precum şi alte materiale de război de strictă necesitate. Toate acestea în pofida sabotajului activ al rușilor, care au făcut tot posibilul să întârzie, deturneze sau chiar să-și însușească sprijinul francez destinat românilor.
Iar pe lângă sprijinul tehnic, Berthelot a fost mereu atent să ne ofere și sprijinul moral, pentru că nu s-a văzut ca vreun salvator din partea unui frate mai mare, ci doar ca un frate și prieten, pur și simplu. De exemplu, îi spunea prim-ministrului Ionel Brătianu: „Toate armatele care au intrat în război au fost profund surprinse de intensitatea extraordinară a luptelor, şi această surpriză o încearcă şi armata română la rându-i. Dar toate armatele au reacţionat şi, la fel ca ele, armata română îşi va reveni. Trebuie, deci, să-şi recapete moralul, începând cu cel al comandanţilor, a căror voinţă de a învinge nu trebuie afectată de primele eşecuri. Am trecut şi noi prin aceleaşi temeri la începutul războiului”.


Și a reușit. Sub îndrumarea şi supravegherea atentă a generalului francez au fost construite marile unităţi și au fost organizate centrele de instrucţie şi a şcolile militare. Istoricul Glenn E. Torrey menţionează în lucrarea sa ”The Romanian Battlefront in World War I” faptul că, sub conducerea generalului Henri Mathias Berthelot, divizii întregi au fost rapid aduse înapoi la ordinea de luptă. Foarte mulţi ostaşi au venit să se înroleze ca voluntari în armată, printre ei numărându-se foarte mulţi ardeleni şi bucovineni. Chiar și şeful Partidului Conservator, filo-germanul Al. Marghiloman, oponent de seamă al Antantei, menţionează în memoriile sale că: ”Organizarea franceză a dat rezultate minunate. Regele şi principele Carol sunt pretutindeni pe front. ” Iar la Paris, ministrul francez de război, Paul Painleve, spunea că ”Berthelot a dat tuturor colaboratorilor săi o impulsionare viguroasă şi strălucită şi le-a comunicat convingerea sa arzătoare şi sentimentului dedicat al datoriei.”
Așa s-au reorganizat forțele românești retrase în Moldova, 492.403 de cadre militare, grupate în Armata a 2-a aflată sub comanda generalului Alexandru Averescu, reunind 6 divizii, şi Armata 1, care cuprindea 9 divizii, iar în 1917 românii au făcut minuni la Oituz, Mărăști, Mărășești…
Totuși, deși noi câștigam cu grele jertfe mari victorii, Frontul de Est s-a prăbușit odată cu Imperiul Țarist, din cauza revoluției bolșevice. Rămași singuri, a trebuit să cerem pacea, iar în primavara lui 1918 Berthelot a fost expulzat din România, la ordinul germanilor. Retras pe Frontul de Orient, sub ordinele lui Sarail, Berthelot reuşeşte să îl informeze pe regele Ferdinand despre iminenta semnare a armistiţiului la 11 noiembrie, ceea ce a permis românilor să declare din nou război, la timp, şi să se regăsească în tabăra învingătorilor la negocierile de pace de la Versailles şi Trianon. Berthelot va intra încă o dată, triumfal, în Bucureşti, alături de Regele Ferdinand, de Regina Maria, de generalii români şi de trupele învingătoare la 1 decembrie 1918.

Pentru serviciile sale, a fost declarat cetăţean de onoare al României de către Senat şi Camera Deputaţilor, iar în octombrie 1922, în baza unei legi speciale votate de parlament, guvernul i-a donat 70 de hectare de teren agricol, livadă şi pădure şi un conac în localitatea hunedoreană Fărcădinul de Jos. După un an, locuitorii comunei au decis să dea acesteia numele generalului, în semn de recunoştinţă pentru sprijinul dat României în timpul războiului de reîntregire. Până când s-a stins din viaţă, Henri Berthelot a venit aproape în fiecare an la conacul din localitatea care-i purta numele, aducând întotdeauna cu el daruri sătenilor. Şi-a donat proprietatea prin testament Academiei Române, al cărei membru de onoare devenise la 5 iunie 1926, pentru ca, din veniturile obţinute, să fie oferite burse tinerilor care urmau şcoala militară şi doreau să-şi continue studiile la Academia Militară din Nancy.

Memoriile sale le puteți citi de la Editura Militară: link

Mai multe puteți citi în următoarele articole (surse):

Historia – Henri Mathias Berthelot și românii

Historia – Generalul Berthelot, un francez cu suflet de român

Sinteza – Generalul și lumea excelent dezorganizată

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *