18 octombrie 1918 – Vaida-Voievod cere libertate pentru Ardeal!

În 18 octombrie 1918, deputatul român Alexandru Vaida-Voevod, viitorul prim ardelean care să conducă un guvern român, a ținut în Parlamentul Ungariei un discurs istoric în care a cerut desprinderea Transilvaniei de Regatul Ungariei. Proclamația fusese scrisă de Vasile Goldiș la Oradea și i-a șocat pe deputații maghiari, pentru că cerea nici mai mult, nici mai puțin decât libertatea națiunii române din Ardeal.

Sunteți curioși cum a decurs dezbaterea? Haideți să citim stenograma, atunci!

sursa: Informația Zilei, Satu Mare, link aici

Alexandru Vaida: Onorată Cameră. N-a sosit încă timpul să încheiem bilanţul războiului mondial. Cu facultăţile noastre debile omeneşti, fie cu ajutorul minţii, fie cu al fanteziei, nu suntem în stare să prevedem, urmările rele sau bune ale războiului. Un fapt îl putem stabili de pe acum. Războiul mondial a avut un rezultat mare: acceptarea din partea tuturor naţiunilor a principiului, că în viitor nu va mai fi deosebire între naţionalitate şi naţiune şi naţiunile mari şi mici vor avea drepturi egale.
Cât de dureros a fost pentru noi, naţionalităţile care ne-am considerat şi numit întotdeauna „naţiune” – să fim consideraţi şi trataţi din partea autorităţii  de stat drept naţionalităţi. De la întemeierea creştinismului multe spirite geniale au luptat pentru propăşirea omenirii şi mulţi au încercat să definească bazele de muncă pentru binele şi progresul întregii omeniri.
Şi dacă au fost spirite, care în evul vechiu şi după întemeierea creştinismului au aflat calea adevărată, propagând adevăratele principii ducătoare la scop, aceştia n-au avut putinţa să pună în aplicare practică principiile ce le profesau.
E meritul lui Wilson, că în cunoscutele lui puncte a dat expresie acelor principii şi le-a cristalizat aşa, că nu se vor mai putea falsifica niciodată. Dacă omenirea va isbuti să realizeze, să înfăptuiască aceste principii, atunci de la întemeierea creştinismului încoace n-a fost un eveniment mai însemnat ca acesta, pentru omenire.
Hock János: Aşa-i!
Alexandru Vaida: Noi, reprezentanţii micilor naţiuni am aşteptat cu nerăbdare atitudinea cercurilor conducătoare ale monarhiei faţă de aceste puncte şi naţiunile nemaghiare au primit cu nespusă bucurie ştirea, că oficiul de externe al monarhiei a înaintat la Washington propunerea de pace, căci astfel s-a recunoscut oficial, atât din partea reprezentanţei noastre externe, cât şi din partea guvernului şi partidelor maghiare, că noi de-acum nu mai suntem naţionalităţi, ci naţiuni. (Mişcare). Cunoaştem mărimea vremilor prin care trecem; cunoaştem că aceste probleme mari nu le putem trata conduşi de egoism. Cunoaştem adevărul, care iese la iveală şi într-unul dintre punctele lui Wilson, că nu trebuie să lăsăm teren urei, egoismului, când se tratează aceste probleme a căror rezolvare reală şi serioasă se poate face numai cu ajutorul deplinei sincerităţi. Drept-aceea reprezentanţa organizaţiei naţionale a românilor a hotărât să-şi definească atitudinea faţă de aceste puncte şi din încredinţarea acesteia, comunic Onoratei Camere următoarea Declaraţiune.
Onorată Cameră. Nu vreau să intru în polemică cu mult stimatul şef al guvernului şi cu oratorii care au vorbit înaintea mea. Daţi-mi voie însă să reflectez pe scurt asupra unor enunţuri ale antevorbitorilor.
Mult stimatul domn ministru-prezident spunea în cuvântarea de ieri următoarele: „E ştiut, că guvernul avea de gând să pregătească în decursul vacanţei parlamentare proiectele de lege necesare binelui ţării; să pregătească reforma administrativă astfel ca să fie mai apropiată de felul de gândire al poporului”.
Apoi continuă: N-am prezentat spre desbatere aceste proiecte pentru că între timp s-au făcut în situaţia politică schimbări, care reclamă înlăturarea deocamdată a unor probleme care ar putea să producă disonanţă între membrii Onoratei Camere.
Apoi domnul ministru-president arată că: Primirea punctelor lui Wilson nu înseamnă părăsirea atitudinei noastre tradiţionale, întrucât o permite aceasta deplina egalitate individuală şi e posibilă pe lângă susţinerea unităţii şi indisolubilităţii statului (aşa-i, în stânga), vom îndestuli bucuros postulatele naţionalităţilor şi vom intra în tratative cu ele, ori – mai corect zis – nu vom trata cu ele, ci după ce le vom asculta dorinţele vom face propuneri corespunzătoare parlamentului.
Onorată Cameră! Iată, cum şi-o închipuieşte aceasta contele Ştefan Tisza: „Cred, că va trebui să convingem cu armele dreptăţii opinia publică a adversarilor noştri, că raporturile de-aici sunt mult mai aproape de punctele lui Wilson, şi că realizarea postulatelor cuprinse în aceste puncte reclamă înnoiri mult mai puţine, decum s-ar crede.
Paralel cu aceste opinii, vă rog, consideraţi două dintre punctele lui Wilson şi anume înainte de toate punctul al 10-lea care e următorul. .. citeşte tex­tul…
 (n. r. punctul 10 prevedea reajustarea frontierelor Austro-Ungariei în baza principiului autodeterminării naţionalităţilor, lucru care a permis apariţia statelor Cehoslovacia, Austria, Ungaria şi reîntregirea României şi apariţia Regatului Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor – viitoarea Iugoslavie)
Mişcare în mijloc. Cred că acest punct de vedere şi l-a însuşit şi domnul ministru-prezident atunci când s-a alăturat la propunerea de pace a ministrului de externe austro-ungar.
Punctul 4 al lui Wilson enunţă… ci­teşte textul… (n.r. Dezarmarea era propusă la nivel mondial, ca o cerinţă obligatorie pentru menţinerea păcii, iar „toate armamentele naţionale vor fi reduse până la ultimul punct compatibil cu securitatea ţării.)
Ştefan C. Pop: Supremaţia şi egemonia au fost cauzele neînţelegerilor. (Sgomot).
Alexandru Vaida: Cred, că nu trebuie să aduc multe dovezi, cum că între punctul de vedere al lui Tisza şi al d-lui mini­stru-prezident pe deoparte şi între cel al lui Wilson, e o mare prăpastie, (Aşa-i, în stânga extremă.), peste care nu se poate trece nici cu fabulistica, nici arun­când praf în ochii oamenilor. (Aşa-i, în stânga extremă).
Domnul deputat, contele Ştefan Tisza vorbeşte şi despre democraţie. Problema noastră nu e altceva, decât o latură a democraţiei> dar adevărata democraţie nicăieri în lume nu se poate înfăptui înainte de a se soluţiona chestiunile naţionale, pentru că numai pe baze naţionale şi în cadre naţionale e cu putinţă o dezvoltare în direcţia normală a acestei consolidări. Şi când contele Tisza polemizează cu problema naţională, ori, cum o numeşte el, de naţionalitate, la o întrerupere a lui Ioan Hock, care spune că „fără reformă electorală nu este pace”, răspunde: s-o facem asta atunci, când suntem forţaţi.
Juhász Nagy Sándor: Aceasta e politică de sinucidere. (Sgomot în stânga).
Kun Béla: Cuvântare antinaţională!
 Ioan Flock: Şeful!
Fényes László: Vă distruge naţiunea!
Juhász Nagy Sándor: Acesta e bărbatul de stat providenţial.
Preşedintele: Rog linişte.
Alexandru Vaida: După ce contele Ştefan Tisza şi-a reluat activitatea politică, suspendată cum ştiţi până la 1910 — de câteori am vorbit în această cameră m-a călcat în picioare, m-a zdrobit în mai puţin de 48 ore. (Mişcare). Am avut norocul, ca domnul ministru-prezident să afle cu cale a reflecta la gravaminele ce le-am înşirat eu. E o dovadă, că n-au putut să existe între noi ceva relaţii de prietenie intimă. Personal îl socotesc, bineînţeles, drept un om foarte simpatic pe domnul ministru-prezident, dar ca politician îl socotesc foarte primejdios, căci e mult mai primejdios acela care îţi scapă din mână ca peştele. (Mare mişcare).
Fényes László: Şade pe grumazul poporului maghiar, întocmai ca şi pe-al celui român.
 Kun Béla: Wekerle e o primejdie a poporului maghiar.
 Fényes László: Nu e guvernul popo­rului maghiar.
 Alexandru Vaida: Aşa, apoi, Onorată Cameră e mai simpatic domnul ministru-prezident ca adversar politic şi totuşi, îl prefer pe contele Ştefan Tisza. Cu el suntem în curat, totdeauna şi… ne-a plăcut, pentru că, deşi ieri a zis, că noi am agitat în străinătate, că lucrăm în afară cu cine ştie ce aparate, că am isbutit să câştigăm de partea noastră opinia publică mondială, cred, că suntem de acord în a constata, că politica lui Ştefan Tisza, ne-a făcut cele mai bune servicii, căci a înconjurat orice prilej de-a ne înţelege, continuând oprimarea naţionalităţilor pe baza sistemului Apponyi şi Bánffy, urmând politica inaugurată de Coloman Tisza în Ungaria.
Onorată Cameră! Partidele maghiare n-ar putea să ne facă un mai bun serviciu, decât, alegând după proclamarea independenţei Ungariei pe Ştefan Tisza de ministru de externe şi delegându-1 să reprezinte Ungaria la congresul de pace. Vorbirea de ieri a lui Ştefan Tisza a ajutat cauzei noastre mai mult decât am fi putut să-i ajutăm noi prin lupte de decenii.
Fényes László: Auziţi?
Richter János: Fraze goale.
Juhász Nagy Sándor: Are dreptate. Tisza e cauza!
Preşedintele: Rog linişte!
Szilágyi Lajos: Nu provocaţi!
Preşedintele: Rog linişte, Onorată Cameră!
Fényes László: (întrerupe).
Mussa Gyula: Eşti un farmacist neisprăvit! …
Fényes László: Aceasta nu-i „afacere”, d-le Mussa.
Alexandru Vaida: Afirmaţiunilor, după cum că în această ţară naţiunile nemaghiare şi până acum au fost într-o stare fericită şi că e foarte mică deosebirea între concepţia lui Wilson şi stările din Ungaria, trebuie să răspund, că mă mir de cutezanţa d-lui ministru prezident de-a afirma aşa ceva aici în parlament, în faţa ţării, în faţa lumii. . .
Ştefan C. Pop: Cinic …
Alexandru Vaida: E doar a treia, ori a patra-oară ministru-prezident al Ungariei (strigăte în stânga extremă: A cincea oară! E timpul să pună punct!) şi astfel de la el pe drept se aşteaptă să cunoască chestia naţionalităţilor, doar ştie, că pe toate câmpurile de luptă au sângerat şi naţiunile nemaghiare şi toate temniţele în acel timp, când fiii şi pă­rinţii cădeau pe câmpul de răsboi, erau pline şi sunt pline şi acum cu mamele şi taţii lor şi că au încuiat chiar şi co­pii de 14 şi 16 ani. (Contraziceri în centru).
B. Iosif Szterenyi, ministrul de comerţ: Calomnie ordinară! (Sgomot mare).
Preşedintele: Rog linişte!
Enteric Miskolczy: Calomnie! Minciu­nă!
Fényes László: Numai acum au fost eliberaţi. Acesta-i adevărul! (Sgomot în dreapta).
Preşedintele: Rog pe domnii deputaţi să binevoiască a rămânea în linişte. Binevoiască a fi cu răbdare, domnul deputat îşi va primi răspunsul competent. (Sgomot. Să auzim! Să auzim!).
Alexandru Vaida: Domnul ministru de comerţ spune că aceasta e minciună.
B. Iosif Szterenyi, ministrul de comerţ: Da. Aşa-i (Aşa-i! la centru).
Alexandru Vaida: Voi servi cu nume, la moment… dr. Valer Branişte . . .
(Sgomot şi strigăte în stânga: Acesta e de 16 ani?).
Ştefan C. Pop: Sunt şi condamnaţi de 16 ani…
Teodor Mihali: Aşteptaţi, vă rog. Nu se pot înşira toate cazurile dintr-o răsuflătură… (Sgomot).
Alexandru Vaida: Acest om a fost arestat opt luni de zile fiind absolut nevinovat şi a fost eliberat numai după ce ministrul de ex­terne în numele monarhiei şi al Unga­riei a acceptat punctele lui Wilson. (Sgo­mot şi întreruperi în centru: Mult îna­inte!). Afară de el încă patru domni.. . (Strigăte în stânga: Cine sunt aceia? Daţi numele lor!). Poftiţi, telefonaţi şi întrebaţi la Cluj, iar după ce veţi primi răspunsul, desminţiţi-mă! (Strigăte în dreapta: Sunt arestaţi desigur pentru alte delicte. Învăţători de 16 ani!).
Preşedintele:Rog linişte, domnilor deputaţi.
Ştefan C. Pop: Rog a rândui o cercetare! Opt sentinţe judiciare în două săptămâni.
 Preşedintele: Rog pe domnul deputat Ştefan C. Pop să rămână în linişte.
Ferdinand Jurega: Şi în închisori au murit de foame şi de tifos.
Szilágyi Lajos: Iată, efectul provocă­rilor . .. „(Sgomot în stânga extremă).
Alexandru Vaida: Onorată Cameră! Această fericită situaţie este aşa de aproape de punctele lui Wilson? Şcolile noa­stre sunt închise cu sutele. Probabil că ştiţi aceasta. Poate ştiţi şi că gimnaziile noastre au fost maghiarizate, că au fost cerute condiţii aşa de impo­sibile încât nu le putem împlini, şi aceasta numai ca să puteţi maghiariza gimnaziile noastre rămase, încă de pe vremea absolutismului.
Ferdinand Jurega: De la noi au sechestrat banii societăţii „Matica”!
Alexandru Vaida: Dacă v-aţi interesa cum v-ar fi datoria, de aceste probleme aţi şti şi din ziare, că în Sibiu comisarul guvernial nu s-a oprit nici la Sfântul Altar şi că au trimis jandarmi în bisericile noastre. Veţi recunoaşte, că acesta nu e punctul de vedere al lui Wilson! . . . Uitaţi-vă, sunt în parlament patru deputaţi români şi doi tăuţi, slovaci … (Ilaritate).
Deputatul Zsemberi: Cu aceasta ar fi trebuit să începeţi!
Fenyes László: Nici un deputat al social democraţiei.
Alexandru Vaida: Şi nu este de faţă nici un deputat maghiar social-democrat, care să-i reprezinte…
Fényes László: Acesta e parlamentul de clasă!
Alexandru Vaida: Când în această fericită ţară există aceste fericite raporturi, a spune, că între punctul de vedere al lui Wilson şi raporturile care dominează pe aici e abia o mică deosebire, daţi-mi voie să nu spun ce înseamnă, pentru că aş fi silit să folosesc expresii neparlamentare.
După semnele ce se arată, probabil se vor începe în curând presiunile de care s-a folosit odată şi :tefan Tisza pentru a dovedi, că s-au declarat cei întru-adevăr chemaţi şi pentru a prezenta astfel lucrurile, ca şi când noi nu am fi adevăraţii reprezentanţi ai naţiunii române.
Prin presiunile solgăbirăilor şi mici graţiozităţi ale fişpanilor probabil, se va afla ici-colo câte-un nemaghiar, care să facă declaraţii patriotice. Căci, ce este declaraţia patriotică? Nu e patriotism, ci un mic serviciu adus guvernului, ca să scape pentru un moment din situaţii ne­plăcute. E o năzuinţă vrednică de com­pătimit folosirea unor astfel de mijloace în aşa vremi…
Singura cale însă, e cea a deplinei sin­cerităţi, a deplinei recunoaşteri, a accep­tării bazelor cu adevărat democratice,  cu adevărat creştine, cu adevărat wilsoniene. Şi atunci, când cu drepturi egale fiind, ne vom întâlni ca naţiuni egale vom putea să ne întindem mâna şi pen­tru viitor, dar între oprimatori şi opri­maţi de când e lumea n-au putut să fie raporturi sincere. Trebuie să tindem aşadar, ca să fim toţi cu drepturi şi ranguri egale şi liberi. Nu-i nevoie de discuţii lungi în acest scop, ci e deajuns să se dea posibilitatea fiecărei naţiuni din Ungaria de a-şi întemeia organizaţia na­ţională, ca să aveţi cu cine să intraţi în discuţie, nu în cadrele strâmte ale acestei ţări, pentru că această problemă nu o vor rezolva acei politicieni cu vederi strâmte, care cu atâta predilecţie se numeau „bărbaţi de stat”> această problemă e acum internaţională, e chestia de onoare a omenirei, care trebuie cinstit rezolvată.
Şi să ştiţi că nu persoana mea ne­însemnată, ci naţiunea română întregită a vorbit prin mine şi că în aceste clipe istorice, fiecare Român simte la fel cu mine şi inima fiecărui Român e pătrunsă de aceleaşi sentimente, dorinţe şi speranţe, cărora eu le-am dat aici expresie!”

Cum vi s-a părut? A fost sau nu un om politic și, mai ales, un Român cu literă mare care merită să rămână în istoria acestui neam?

Mai multe despre Vaida-Voevod puteți citi pe enciclopediaromaniei.ro, aici

(Vaida Voevod alături de Caragiale și Coșbuc)

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *