Arcul de Triumf din București și transformările lui de-a lungul timpului

Începând cu 1848 şi continuând cu 1859, 1878, 1906 sau 1918, în Bucureşti au fost ridicate arcuri de triumf ce au avut o existenţă temporară. Au fost ridicate la Băneasa, pe şoseaua Kiseleff sau pe Podul Mogoşoaiei, devenită Calea Victoriei în urma războiului de independenţă, altele cu ocazia vizitei la Bucureşti a imparatului Austriei Franz Iosef în 1896, la intrarea în Parcul Carol cu prilejul expoziţiei ce aniversa 40 ani de domnie a lui Carol I şi ulterior pe şoseaua Kiseleff şi pe Calea Victoriei, cu prilejul reîntoarcerii din „exilul” de la Iaşi, la 1 decembrie 1918, a familiei regale şi a guvernului.1

Cu prilejul încoronării lui Ferdinand ca rege al tuturor românilor, au fost concepute programe ce au inclus şi realizarea unor noi edificii atât la Alba Iulia cât şi în Bucureşti. Obstacolele ce au intervenit în ridicarea Arcului de Triumf au fost timpul limitat, dificultăţile financiare, cât şi cele legate de asigurarea cu materiale şi forţa de muncă adecvată au facut ca o parte din nouă construcţie să fie realizată din materiale provizorii.2 Pentru că timpul pentru finalizarea lucrării era extrem de scurt a fost aleasă varianta acordării construirii acestuia arhitectului Petre Antonescu. Arcul de Triumf a fost executat pe o structură din beton armat ce avea soclul placat cu piatră de granit cioplită. Accesul pe terasa Arcului se făcea prin uşi laterale de unde porneau scările din beton astfel create pentru a primi o funcţionalitate publică.3

Prima variantă a Arcului de Triumf din București.

Faţada dinspre nord era străjuită de câte două perechi de ostaşi repartizaţi la fiecare picior al Arcului. În primul grup erau ostaşul roman, realizat de Frederic Storck şi ostaşul dac, executat de Oscar Späthe şi erau amplasaţi în mediul unor trofee de luptă specifice epocii. La celălat picior se găseau ostaşul lui Mircea cel Bătrân, sculptat de Cornel Medrea, şi ostaşul lui Ştefan cel Mare, opera a lui Dimitrie Paciurea. În arcadă, la baza, se aflau efigiile regelui Ferdinand şi a reginei Maria, realizate de Alexandru Călinescu,4 iar deasupra acestora erau panouri ce consemnau localităţile unde se s-au jertfit ostaşii români.5 Faţada dinspre sud avea la piciorul stâng grupul reprezentând ostaşul lui Mihai Viteazul, realizat de Alexandru Severin, şi pandurul lui Tudor Vladimirescu, sculptat de Ion Jalea, iar la piciorul drept al Arcului se afla dorobanţul Independenţei, opera a lui Ion Iordanescu, şi ostaşul Unirii, executat de Dumitru Măţăuanu.6

Datorită materialelor alese, în mare parte lemn şi stucatură, şi a amânării lucrărilor de execuţie definitivă, a tărăgănărilor privind instituţia ce urma a lua în custodie acest monument, dar şi a lipsei banilor, Arcul de Triumf s-a degradat în mare masură, arătând ca o ruină. Tergiversarile au durat până în anul 1935 când Carol al II-lea a luat decizia refacerii monumentului, ce a fost gata în 1936, dându-i-se aspectul de astăzi.7

Arcul de Triumf după anul 1936.

Inaugurat la 1 Decembrie 1936, noul Arc de Triumf a fost ridicat după planurile aceluiaşi arhitect Petre Antonescu. Singule elemente care rămân de la vechiul arc sunt efigiile regelui Ferdinand şi a reginei Maria. Odată cu schimbarea de regim intervenită după 23 August 1944 şi desăvârşită la 30 Decembrie 1947, conducerea comunistă a început o campanie de ştergere a urmelor regimurilor anterioare, iar una dintre modalităţi a fost desfiinţarea monumentelor ce aminteau de Casa Regală a României şi de liderii partidelor politice ce au făurit România Mare. Arcul de Triumf a suferit modificări în ceea ce privesc inscripţiile şi au fost înlocuite efigiile regelui Ferdinand şi reginei Maria cu ornamente florale, dar şi una dintre localităţile eliberate de către armata română, inscripţionate în interiorul arcadei Arcului de Triumf şi anume Budapesta.

Arcul de Triumf în perioada comunistă.

Dupa 1990 au reapărut efigiile regale, iar în urma unui proces de restaurare şi consolidare, Arcul de Triumf a fost inaugurat cuocazia zilei de 1 Decembrie 2016, având astăzi toate aceste elemente refăcute.

Arcul de Triumf după renovare, în 2016.

NOTE:

1 Virgiliu Z. Teodorescu, Arcul de Triumf, Editura Militară, Bucureşti, 1995, pp. 11-13.

2 Ibidem, pp. 14-16.

3 Ibidem, pp. 16-22.

4 Ibidem, pp. 22-23.

5 Este vorba despre localităţile Mărăşeşti, Plevna, Guruslău, Şelimberg, Călugăreni, Rovine, Mărăşti etc.

6 Virgiliu Z. Teodorescu, Op.cit., p. 23.

7 Ibidem, p. 43.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *