Londra: „Basarabia este românească”

Pe 12 august 1918, Political Intelligence Department din cadrul Ministerului de Externe de la Londra alcătuia o amplă analiză asupra Unirii Basarabiei cu România, petrecută pe 27 martie 1918. Documentul, intitulat „Memorandum legat de problema basarabeană și actul de unire cu România” prezintă la cald evenimentele, așa cum s-au petrecut ele. Istoriografia sovietică avea să mutileze și trunchieze evenimentele istorice pentru a-și motiva rapturile teritoriale. Schilodirea istoriei este prezentă în continuare în spațiul public: tema „ocupării Basarabiei de armata română” fiind reluată aproape obsesiv. Documentul pe care îl reproducem în rândurile următoare – o sinteză a unui departament de informații britanic – prin originea sa și prin momentul în care a fost alcătuit constituie o prezentare precisă a evenimentelor din 1918, destinată risipirii îndoielilor create artificial.

 

Problemă de importanță internațională

Pentru prima dată în ultimii patruzeci de ani problema basarabeană a devenit una de importanță internațională. Faptul că, recunoscută sau nu în teorie, unirea despre care s-a vorbit dintre Basarabia și România este un fapt împlinit, considerată astfel atât de Puterile Centrale cât și de majoritatea românilor, înseamnă că Marile Puteri vor trebuie să se ocupe la modul cel mai serios de această chestiune, atât de importantă pentru relațiile dintre Rusia și România dar și pentru statele vecine, la Conferința de Pace, sau chiar înainte de aceasta. Din acest motiv a devenit importantă strângerea de informații cu privire la unirea Basarabiei cu România, precum și circumstanțele de dinainte și de după aceasta.

 

Istoricul problemei basarabene

Basarabia românilor este o parte integrantă a moștenirii istorice a acestora. Basarabia de Sud a fost, în sens larg, legată cu Valahia la sfârșitul secolului al  XIII-lea și începutul secolului al XIV-lea, împărțind cu aceasta numele care la ora actuală îi este atribuit exclusiv Basarabiei, țara principilor Basarab, care conduceau atunci Valahia. |n secolul al XIV-lea, aceasta a trecut treptat sub stăpânirea Moldovei, elementele preponderente fiind în principal moldovenești, adică origini, dialect și istorie. Ocuparea de către turci a Basarabiei de Sud la începutul secolului XVI, pe care au împărțit-o în cele două districte (Sanjaks), Cetatea Albă și Bugeac, a reprezentat primul pas în procesu de deromânizare a a cestei părți din provincie – de la apariția Bugeacului – care în secolele ce au urmat a fost răvășit de invaziile cazacilor, turcilor și rușilor, și colonizată în câteva rânduri de refugiați religioși din Rusia, refugiați politici din Bulgaria, și elemente germane și evreiești stabilite aici în timpul secolului al XIX-lea. Totuși, restul Basarabiei, cu excepția nordului extrem, și-a păstrat caracterul preponderent românesc. |n 1812, prin Tratatul de la București, țarul Alexandru I a reușit să anexeze Basarabia la Rusia, aceasta rămânând în cea mai mare parte sub stăpânire rusă timp de 105 ani. Singura modificare adusă tratatului a fost realizată prin Tratatul de la Paris din 1856, impus Rusiei de aliații victorioși. Articolul 20 asigura cedarea în favoarea Moldovei a celei mai mari părți din Bugeac – paradoxal cea mai puțin românescă parte a provinciei – incluzând în linii mari toate teritoriile de la sudul liniei trasată de la Cetatea Albă la Bolgrad și de la Bolgrad la Catamori, pe Prut. Dar cele trei raioane basarabene formate au fost totuși pierdute de România 22 de ani mai târziu, prin Tratatul de la Berlin, când guvernul rus a reușit să convingă Puterile să cedeze acest teritoriu Rusiei. Faptul că România a primit în compensație Dobrogea, regiune pustie și slab dezvoltată, nu i-a făcut pe români să uite acest act de jefuire, încurajându-i în opoziția față de Rusia, acestea fiind bazele tratamentului autocratic aplicat de Rusia României înaite și după confiscarea Basarabiei în 1812. Chestiunea Basarabiei nu a fost uitată de nici un român, iar această nedreptate a fost exploatată foarte inteligent de propagandiștii germani care încercau să întoarcă România împotriva Rusiei.

 

Situația etnică și politică din Basarabia

Astfel, din punct de vedere istoric, Basarabia este românească. De fapt, nu există practic nici o diferență între românii basarabeni și polulațiile vecine din Moldova, iar basarabenii nu au nici o altă denumire pentru ei decât „moldoveni”. Statisticile legate de elementele etnice ale populației – estimate în 1913 la 2.588.400 de locuitori – lipsesc din păcate. Sub vechiul regim, propagandiștii ruși estimau adesea procentul populației românești ca fiind de 48%. Acest procent este contestat vehement de români. |n 1891, noile statistici ruse spuneau că există 1.089.995 moldoveni dintr-o populație de 1.641.559 – adică, un procent de aproximativ 66%. Următoarele naționalități ca număr, ucrainienii și evreii, erau cotați ca reprezentând 13,6%, respectiv 9% din populația respectivă. Atunci, presupunând că aceste proporți au fost menținute, numărul românilor și ucrainienilor în 1913 ar fi trebuit să fie 1.725.600, respectiv 349.380. |n zona centrală a provinciei, proporția românilor trebuie să fie mult mai mare, având în vedere că ucrainienii sunt întâlniți mai cu seamă în nordul zonei Khotin, unde trăiesc în grupuri compacte, și sunt împrăștiați prin Bugeac. Mai mult, românii basarabeni sunt în mare majoritate țărani, și ca urmare nu fac subiectul unor emigrări, față de populația orașelor care fluctuează mai mult.

Prin Tratatul din 1812, Rusia a asigurat provincia că se va bucura de condiții speciale. (…) Aceste privilegii au fost curând retrase, și pentru un secol autoritățile ruse au adoptat o politică de rusificare a provinciei. Limba română a fost interzisă în administrație, Biserică, presă și școli, iar singura posibilitate a populației de a avansa era studiul în Rusia. Această politică a avut un succes parțial în rândul proprietarilor de terenuri, boierii, mulți învătând să se identifice cu reacționarii ruși din aceași clasă, dar majoritea tăranilor au rămas complet neatinși. Fiind incapabili să scrie sau să citească, fără să aibă legături cu administrația sau comerțul, aceștia și-au continuat viața în vechiul stil, conservându-și limba și obiceiurile naționale. Guvernul nu avea nici un interes să interacționeze în mod activ cu aceștia, atenția sa fiind îndreptată în direcția suprimării oricărei mișcări cu caracter național în rândul intelectualității. Din 1905 s-a observat o ușoară relaxare a regimului de opresiune, fiind permisă apariția unor ziare în limba română, numai în alfabetul chirilic însă. Mișcările de agitație naționalistă s-au restrâns la un număr mic de intelectuali, cum ar fi Constatnin Stere, care a fost asociat cu Revoluția din 1905, exilat ulterior în Siberia, de unde a reușit să scape după câțiva ani, iar odată întors în România, a nutrit cele mai dure sentimente de opoziție față de guvernul rus.

 

Evenimentele din 1917

Libertatea de exprimare și acțiunea pe care Revoluția din Martie 1917 a adus-o tuturor cetățeniulor din Imperiu, ruși și nu numai, a fost simțită curând și în Basarabia. Până la sfârșitul lunii mai a fost înființat Comitetul Național Moldovenesc, fiind organizat un congres la Chișinău, care a decis să ceară autonomie și recunoașterea oficială a limbii moldovenești. Inițial, programul Comitetului Moldovenesc a fost unul moderat. La începutul verii, aceștia s-au mulțumit să ceară autonomie administrativă și ecleziastică; folosirea limbii române; o distribuție mai echitabilă a terenurilor în rândul țăranilor moldoveni; dreptul basarabenilor de a stisface stagiul militar în Basarabia și posibilitaea de a forma unități militare locale; existența unui buget al provinciei; și asigurarea unor drepturi religioase, politice și economice reciproce pentru basarabenii din afara Basarabiei, similare cu cele ale populațiilor care nu sunt de origine moldoveană, din Basarabia. La acea dată, Comitetul nu a arătat nici un fel de înclinații în vederea unirii cu România. Parlamentul României nu a luat măsuri complete în vederea reformei agrare și electorale pe care a adopta-o în iulie, iar reformatorii basarabeni au considerat la acea dată că dezvoltarea liberă a regiunii se poate realiza mai bine ca parte a Republicii Federale Rusia și nu parte a unei Românii nedemocratice. (…)

La începutul lunii august a apărut o dispută teritorială cu Ucraina. Parlamentul Ucrainei a declarat că Basarabia intra în granițele noului stat ucrainean. Indignat, Comitetul basarabean a protestat și a trimis o delegație la Kiev pentru a sublinia faptul că cererile Ucrainei încalcă principiul autodeterminării. |n cele din urmă Parlamentul a cedat, acceptând faptul că Basarabia nu intră pe teritoriul Ucrainei – punct de vedere confirmat ulterior, pe 15 ianuarie 1918, accentuând acest lucru și în zilele următoare.

 

Pași spre independență

Speranța Comitetului Moldovenesc de a se încadra cât mai bine într-un Stat Federal Rus reorganizat s-a năruit odată cu venirea la putere a bolșevicilor. Ulterior aceștia s-au arătat chiar mai intransigenți la adresa Comitetului decât au fost față de alte guverne naționale din Imperiul Rus. Ei au negat ca acest Comitet ar reprezenta adevărații basarabeni sau proletariatul oprimat. Având în vedere aceste măsuri, Comitetul a fost nevoit să facă o serie de pași importanți. Pe 3 noiembrie, 500 de reprezentanți ai populației basarabene s-au reunit la Chișinău și s-au declarat în favoarea autonomiei Basarabiei. Pe 8 decembrie s-a întrunit la Chișinău „Sfatul Țării”, format din reprezrntați ai tuturor claselor, din toate provinciile. Se pare că au fost prezenți aproximativ 147 de delegați; dintre aceștia, 105 erau moldoveni, 15 ucrainieini, 13 evrei, 5 bulgari și restul erau de diferite naționalități. Personalitatea și onestitatea delegaților trebuie discutată ulterior, dar studiul numelor acestora arată că marea lor majoritate chiar sunt ceea ce pretind a fi, adică soldați și țărani. Conducerea, organizarea și administrarea organismului a fost asigurată de câțiva intelectuali, printre care moldoveanul Inculeț, profesor la Universitatea din Petrograd, Ioan Pelivan și Octavian Ghibu. Dl. Stere, o personalitate și mai importantă, nu era prezentă, preferând să plece la București în momentul ocupației militare germane. Pe 15 decembrie  „Sfatul Țării”a proclamat Republica Democratică Moldovenească, dar chiar și așa, nu s-a ajuns la o desprindere definitivă de Rusia, având în vedere faptul că într-o ședință a „Sfatului” din 19 decembrie, a fost citit un mesaj din partea guvernului sovietic care spunea: „…salută formarea Republicii Moldovenești și a Sfatului Țării… în care vede bazele unei Republici Federale”.

Totuși, a deveni din ce în ce mai clar pentru basarabeni că în mijlocul haosului care domnea în Rusia și în special în Ucraina, era nevoie ca ei să preia administrarea provinciei în mâinile lor. „Sfatul Țării” și-a ales pe 29 decembrie propriul cabinet, Dl. Erhan ocupând funcția de președinte, având și opt directori generali, cei mai importanți fiind Pelivan (menționat mai sus) pentru Afacerile Externe și Ioncu pentru Finanțe. Programul de guvernare al noii republici era în totalitate de natură democratică. (…)

 

Războiul româno-bolșevic

Totuși, noua Republică Moldovenească nu a fost lăsată să se organizeze pe cont propriu. La începutul lunii ianuarie, autoritatea „Sfatului” a fost pusă sub semnul întrebării și subminată prin răspândirea unor idei bolșevice sau anarhiste. Micile trupe aflate sub controlul „Sfatului” nu puteau face față acestor manipulări, puse la cale de guvernul bolșevic, al cărui punct de vedere era că „Sfatul” avea un caracter naționalist și burghez. Guvernul bolșevic de la Petrograd, prin așa-zis-ul „Collegium”, al cărui președinte era cunoscutul agitator bolșevic Rakovski, a făcut tot posibilul să ajute la victoria revoluției bolșevice în Basarabia. Armatele ruse care se retrăgeau dezorganizat de pe frontul românesc înconjurau regiunea, existând pericolul real ca hambarele pe care guvernul român le amplasase în zonă, să fie confiscate și jefuite. |n aceste circumstanțe, „Sfatul Țării” a apelat la guvernul român, cerându-i să trimită trupe în provincie care să asigure ordinea. Dl. Brătianu, cu prudența caracteristică, a ezitat până acum să facă asta, dar acum, având aprobarea Puterilor Aliate, a trimis câteva divizii în Basarabia, cu intenția declarată de a proteja populația și proprietățile. Acest fapt a întors guvernul bolșevic și mai mult împotriva României, iar pe 29 ianuarie a declarat război României, returnând pașapoartele ministrului român de la Petrograd. Cu toate acestea, declarația de război a rămas una pe hârtie, din moment ce pe 9 februarie, la Brest-Litovsk, reprezentanții Parlamentului au semnat pacea dintre Ucraina și Puterile Centrale, care în curând au trimis trupe în Ucraina, separând astfel Basarabia și România de Marea Rusie. Acest fapt a plasat guvernul basarabean într-o poziție radical schimbată pe plan internațional, el fiind nevoit să se decidă asupra viitorei sale orientări.

 

Unirea cu România

Pe 5 martie, la Buftea, delegații români au semnat tratatul de pace preliminar cu Puterile Centrale, fiind, în principiu, de acord cu viitoarele condiții impuse prin Tratatul de la București, cel definitiv, semnat pe 7 mai. Prin clauza cinci a tratatului preliminar, guvernului român i se permitea să mențină trupe în Basarabia, care să asigure securitatea granițelor ruso-române. Toate aceste trupe numărau aproximativ 20.000 de militari. Nici în tratatul preliminar, nici în cel încheiat la București nu a fost făcută nici o precizare cu privire la statutul Basarabiei față de România. Totuși, este puțin probabil ca acest subiect să nu fi fost discutat, chiar și în cadrul unei întâlniri informale dintre guvernul român și cel german, și este puțin probabil ca generalul Averescu (care după ce a ocupat funcția timp de o lună, a fost înlocuit de dl. Marghiloman, pe 14 martie) și dl. Marghiloman să nu fi primit nici un fel de garanție că în baza sprijinului acordat, România va putea obține în cele din urmă Basarabia. Obiectivele germanilor erau atât convingerea autorităților române să accepte o pace dură, promițându-i compensații în alte zone, cât și, evident, îndepărtarea României de Rusia. Mai mult, germanii sperau că asigurând chiar și prin forță unirea Basarabiei cu România, vor determina guvernul român să permită Germaniei să utilizeze regiunea în avantajul său. Cu duplicitatea caracteristică, aceștia i-au încurajat în același timp pe protejații lor, guvernul Ucrainei, să se opună aceste uniri. Cu toate acestea, chestuiunea unirii a depășit orice înțelegere diplomatică dintre guvernul german și guvernul germanofil român. |n ultimă instanță, decizia depindea chiar de „Sfatul Țării”. Componența acestuia a fost deja prezentată. Din cei 147 de membrii aleși în noiembrie, 105 erau „moldoveni”, majoritatea reprezentanți fie ai comunităților de militari, fie ai asociaților locale ale țăranilor. Aproximativ 70 dintre aceștia s-au organizat până în luna aprilie într-un „Bloc Moldovenesc”, având o majoritate sensibilă din totalul de 130 de deputați care au luat propriu-zis parte la „Sfatul Țării”. Acest „Bloc Moldovenesc” a pus interesele naționale deasupra celor economice. Situația era diferită în cazul „Fracțiunii Tărăniste” care, compusă în majorite din țărani „moldoveni”, considera chestiunea pământului mult mai importantă decât orice problemă națională sau culturală. |n final, „Blocul Naționalităților”, care era format din mici grupuri ale minorităților – ucraineni, evrei, ruși, bulgari, germani și polonezi.

 

Necesitatea unei decizii imediate

Așa cum s-a arătat mai sus, „Blocul Moldovenesc” s-a convins de necesitatea unei decizii imediate în privința relațiilor cu România. Pe 9 februarie delegații Parlamentului ucrainean au semnat tratatul de pace cu Puterile Centrale. Pe 1 martie trupele austriece și cele germane au intrat în Kiev; Odesa a căzut pe 10 martie. Astfel Basarabia era înconjurată din toate părțile de armatele germanice; doar la sud-vest mai exista o țară din partea căreia veneau propuneri oficiale în favoarea unirii. Era evident faptul că Basarabia, unită cu România, avea șanse mai mari să aibă parte de un tratament mai corect din partea germanilor, decât o Basarabie izolată. Imediat, „Blocul Moldovenesc” nu a ezitat să se decidă în favoarea unirii. Dar pe de altă parte nu exista dorința unei „anexări”; unirea trebuie făcută așa cum dorește Basarabia. Au apărut suspiciuni cu privire la planurile și caracterul reacționar al noului guvern ultraconservator Marghiloman. Mai mult, trupele românești din Basarabia nu au fost suficient de atente la susceptibilitatea populației. Deși „intrarea în țară a trupelor române, făcută la cererea Sfatului Țării, a adus o ordine relativă”, acestea „s-au purtat ca și cum s-ar afla într-o țară cucerită. Au fost luate măsuri, iar ofițerii responsabili de infracțiuni grave au fost pedepsiți.” Un ordin al generalului Broșteanu, care conducea Divizia a 10-cea, le cerea ofițerilor „să se poarte cât mai bine și mai civilizat cu evreii” și „oriunde s-ar afla – în orașe, în sate, în trenuri – să se comporte cât mai civilizat, politicos și agreabil cu populația civilă, indiferent de naționalitate, fără a-i trata cu dispreț, ostilitate sau duritate.” Astfel „le vor câștiga simpatia.”; altfel, „îșî vor atrage disprețul.” Foarte probabil că asemenea incidente au avut loc în cazul populațiilor care nu erau de origine română. Există o serie de plângeri, care nu sunt par a fi întemeiate însă, din partea evreilor, cu privire la o serie de „masacre”; populația evreiască a fost acuzată că ar fi pro-germană. Dar chiar și cetățenii moldoveni aveau propriile temeri, și ca urmare au impus o serie de condiții pentru a accepta guvernul Marghiloman și pentru a vota în favoarea unirii. Acești termeni, așa cum au fost acceptați, erau:

„Republica Democratică Moldovenescă (Basarabia), având granițele la Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagra și vechile frontiere cu Austria, ruptă timp de o sută de ani din trupul vechii Moldove de către ruși, în virtutea dreptului istoric și rasial, pe baza principiului conform căruia orice națiune are dreptul să-și aleagă propriul destin, se unește de acum înainte și pentru totdeauna cu România, mama sa”.

Memorandum_UK_Unire_Basarabia

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *