Cum s-a văzut la Londra confruntarea dintre România și Rusia bolșevică

Pe 7 februarie 1918 Departamentul pentru Informații Politice din cadrul Ministerului de Externe de la Londra prezenta o amplă analiză cu privire la conflictul dintre România și bolșevicii care luaseră de curând puterea la Moscova.

Prezentăm în rândurile ce urmează acest raport care prezintă situația din România și Basarabia din punctul de vedere al ofițerilor de informații britanice: „Conflictul inevitabil dintre România și guvenul bolșevic de la Petrograd, prezis în ultimul raport, a culminat acum cu o declarație de război a bolșevicilor la adresa României. În această declarație, dl. Troțki, rezumând  cazul său împotriva României „oligarhice”, spune că „în forma sa criminală și lipsită de onestitate, ea formează o gașcă cum nu mai poate fi întâlnită pe fața planetei, fiind departe de puritatea unei virgine. Distrugerea acestei găști este o chestiune de onoare pentru democrația Europei”. Cele două căi concrete de atac propuse de guvernul bolșevic împotriva autorităților române sunt (1) acțiunile autorităților române referitoare la trupele rusești din România și (2), implicarea și piedicile premeditate puse de români în calea afacerilo Rusiei, în special invazia Basarabiei, asocierea cu Rada ucraineană și alte mișcări anti-bolșevice din Rusia. Ar fi bine ca cele două să fie analizate separat.

 

Acțiunile românești împotriva trupelor rusești din Moldova

În ultimul Raport, hotărârea autorităților române de a dezarma și înlătura din țară asemenea trupe rusești, pe care le consideră periculoase, s-a afirmat că aceste acțiuni vor duce la o serie de complicații între România și Rusia. Acest lucru s-a întâmplat în multe cazuri. Trupele epuizate de pe urma războiului au abandonat de bunăvoie armele, în schimbul unui transport gratuit înapoi în Rusia. În alte cazuri au apărut probleme: Armata a 9-a și-a anunțat intenția de a înainta cu tot arsenalul de război spre Iași; trupele Armatei a 6-a i-au atacat pe români la Fălticeni, iar forțele siberiene de la Galați au început să bombardeze orașul. Una din principalele acuzații ale lui Troțki împotriva guvernului României este aceea că acesta a făcut deosebiri între trupele bolșevice și cele non-bolșevice din România. Probabil că această acuzație este justificată, deși răspunsul românilor va fi acela că ei se află în relații bune cu elementele non-bolșevice pentru că aceștia au fost dispuși să îi ajute la apărarea țării, purtându-se corespunzător cu populația civilă. Referitor la forțele bolșevice și alte grupări rusești de pe frontul românesc este foarte dificil să furnizăm informații precise. În cadrul alegerilor pentru Adunarea Constituantă din noiembrie, soldații ruși de pe frontul român au promovat 12 deputați sociali revoluționari, 3 bolșevici și 4 ucraineni. Se poate că între timp proporția s-a schimbat și este foarte probabil ca numărul bolșevicilor să fi crescut considerabil. Calculele românilor estimează numărul lor la 200.000, dar este probabil ca ei să fie mult mai mulți. Cu toate acestea, nu există motive să credem că armata română nu poate face față acestor elemente refractare, dacă ele sunt capabile să acționeze fără o intervenție din exterior. În primele confruntări din România dintre români și bolșevici, aceste grupări s-au dovedit a fi prost organizate din punct de vedere militar, s-au arătat dispuse să se predea de bunăvoie, iar din perspectiva românilor, reprezintă o garanție a unei finalizări rapide și de succes a crizei. Cu toate acestea, capacitatea României de a rezista la o ofensivă generală a bolșevicilor din Rusia și la o posibilă reluare a campaniei austro-germane este o altă problemă și trebuie discutată ulterior.

 

„Implicarea” românească în Rusia

A doua acuzație adusă de Troțki la adresa României este aceea că românii s-au aliat cu elemente care lucrează chiar împotriva Revoluției Rusești din Rusia. El face aluzie la înțelegerea dintre guvernul român și Rada din Ucraina, precum și la acțiunea românilor în Basarabia. În privința primului punct, este adevărat că românii au lucrat cu Rada prin intermediul generalului {cerbacev, care până zilele trecute, era recunoscut chiar și de guvernul bolșevic ca fiind comandantul-șef al frontului românesc. Este greu de spus în ce bază, chiar și bolșevicii, s-ar fi așteptat ca românii să facă altceva decât să coopereze cu generalul care se afla, chiar și formal, la comanda trupelor rusești din România. Autoritățile militare române și-au modelat în mod obligatoriu acțiunile după cele ale generalului {cerbacev. De exemplu, pe 8 decembrie, ei au luat parte la armistițiul general încheiat cu germanii, deși au subliniat faptul că la acea dată acest armistițiu nu avea nici o relevanță politică pentru ei și că nu sunt în măsură să participe la negocieri de pace, ce ar putea compromite guvernul român în ochii Aliaților. Armistițiul a fost prelungit până pe 14 ianuarie, acum fiind extins până pe 14 februarie. Prin intermediul generalului {cerbacev românii au ținut legătura cu Rada ucraineană. Probabil că ei sunt vinovați de faptul că au judecat greșit situația politică și nu s-au bazat pe fapte concrete în privința puterii Radei în Ucraina, și în același timp, nu au ținut cont de capacitatea Ucrainei de a mai continua războiul împotriva Puterilor Centrale. Totuși, ei nu pot fi criticați pentru o asemenea judecată greșită (dacă se dovedește greșită), din moment ce Puterile Centrale, și în special francezii, au, sau au avut aceleași păreri. Rada se bazează încă pe sprijinul armatei române; probabil că ar trebui să fie reticentă în a accepta invitațiile Radei de a avansa în teritoriul rusesc, excepție făcând momentul în care avansarea este dictată de nevoia urgentă de aprovizionare cu mâncare a depozitelor românești din Ucraina, în general, și regiunea Odessa în particular. Decizia în privința direcției ce va fi urmată trebuie să depindă de rezultatul operațiunilor militare îndreptate împotriva bolșevicilor.

 

Situația din Basarabia

O problemă mult mai urgentă este intervenția militară a românilor în Basarabia. În Rapoartele precedente a fost acordată o importanță sporită creșterii Mișcării Naționale Basarabene. În timpul lunii noiembrie această mișcare și-a concentrat eforturile pentru formarea unui guvern provizoriu numit Sfatul Țării, alcătuit din 150 de delegați din zone reprezentative ale ale țării. Bolșevicii critică acest grup, considerându-l a fi o Adunare Burgheză care nu reflectă dorințele țăranilor și ale clasei proletare, atitudinea lor față de grupare fiind practic identică cu cea făță de Rada ucraineană. Pe hârtie cel puțin, Sfatul este unul democratic; majoritatea delegaților sunt fie reprezentanți ai soldaților, fie reprezentanți ai țăranilor. De exemplu, soldații moldoveni din Basarbia au 36 de delegați; alte unități militare risipite în zonă au 8; Consiliul Țărănesc și-a ales 31. Celelalte naționalități din Basarabia sunt reprezentate în mod adecvat: ucrainenii 15, evreii 13, germanii 2, bulgarii și găgăuzii (tătari creștinizați) 5, polonezii, grecii și armenii, fiecare câte unul; restul sunt reprezentanți ai diferitelor Zemstve și societăți naționale din provincie. Totuși, Partidul Social Democrat și Partidul Social Revoluționar au câte un delegat, acesta fiind probabil motivul pentru care bolșevicii au atacat Sfatul, considerându-l un grup antirevoluționar. Ei refuză să recunoască un asemenea Sfat și vor negocia doar cu un guvern susținut de o Adunare Constituantă, ce se dorește a fi aleasă de sovieticii bolșevici. Pe 15 decembrie Sfatul a declarat că el reprezintă „Republica Moldova”, având libertate de acțiune până în momentul formării unei Republici Federale Ruse. Pe hârtie, programul lui este unul foarte avansat. Acesta urmărește realizarea unui vot universal, egal și proporțional; transferul pământului către țărani, fără a fi oferite compensații marilor proprietari; egalitatea tuturor naționalităților, credințelor și limbilor; „pacea fără anexări și încălcări ale principiului autodeterminării persoanelor, conform acordului cu Aliații și locuitorii Republicii Federale Ruse”. Răspunsul bolșevic ar fi că și Rada a făcut promisiuni similare, dar datorită sentimentelor democratice au protejat interesele marilor proprietari de pământ și ale burgheziei. Sfatul își rezervă puterea deplină în Basarabia până la alegeri și întrunirea Adunării Constituante. Executivul se numește „Consiliul General al Directorilor”, responsabil cu Sfatul Țării și este format din 10 miniștrii. Conform declarației acestora, problemele urgente de care se vor ocupa sunt suprimarea anarhiei, aprovizionarea țării și controlul mandatelor deputațilo. Ei au cerut intervenția armatelor române în Basarabia pentru a asigura rezolvarea primelor două obiective. Trupele bolșevice din Basarabia și din Moldova au jefuit populația și au întrerupt alimentarea cu hrană, iar asigurarea acesteia era atât în interesul României cât și al Basarabiei. Din moment ce Consiliul Basarabean are la dispoziție puține trupe (sub 40.000 sau poate chiar mai puțini soldați), nu este în măsură să rezolve această problemă. Conform cererii acestuia, o serie de divizii românești au ocupat diferite puncte din țară, în special Chișinău și Bolgrad. Cu toate acestea, în Basarabia mai există elemente bolșevice, iar poziția românilor nu este una sigură.

 

Troțki împotriva României

Ostilitățile dintre bolșevici și guvernul român au început în mod formal de pe 27 ianuarie (deja au avut loc lupte importante). Este destul de evident faptul că ele se vor acutiza înainte să se poată ajunge la un acord. Troțki a declarat că este convins – și avem toate motivele să presupunem că el chiar și-a făcut un scop din acestă convingere – că acționează împotriva unei „oligarhii a fărădelegii”, și că acționează în interesul populației române, vazută ca un întreg. Ca urmare, el speră ca intervenția va fi urmată de o răspândire a bolșevismului în rândul armatei române, asemănătoare cu cea din rândul armatei ucrainene. Aceasta este o variantă, care pare însă puțin probabilă. În primul rând, morala și disciplina armatei române este mai puterincă decât oricând, fiind puțin probabil ca acestea să poată fi răsturnate.

 

Românii – neinteresați de bolșevism

În al doilea rând, teoria pură a democrației sociale este practic necunoscută țăranilor români, în România nu există practic nici un oraș proletar, iar țăranii români sunt mult mai interesați în garantarea micilor proprietăți decât în introducerea sistem de stat comunist. În al treilea rând, vechea neîncredere și reticiență a României față de Rusia a fost atât de accentuată, în primul rând datorită tratamentului aplicat de guvernul țarist României, care, în mod corect sau eronat, este un act de credință față de fiecare român, iar în al doilea rând adandonul Rusiei revoluționare în privința sprijinului militar promis împotriva oricărui act de indisciplină din partea trupelor rusești din România, ca o contragreutate la orice propunere a guvernului bolșevic. Faptul că bolșevismul este de origine rusească este un argument împotriva succesului acestuia în România actuală. Ca urmare, este foarte probabil ca armata română să opună o rezistență puernică împotriva oricărei ofensive bolșevice. Mai mult, există motive să credem că ei vor avea succes în menținerea acestei rezistențe. Din punct de vedere disciplinar sunt mult mai bine organizați decât orice trupe bolșevice, iar la conducere se află lideri militari capabili. Există totuși și două puncte slabe în ceea ce îi privește: (1) Depozitarea alimentelor. Chiar cu rezervele de alimente pe care românii le-au asigurat Basarabiei, și având în vedere că din fericire, producția agricolă de anul trecut a fost una bună, este puțin probabil că românii vor avea suficiente resurse, fiind obligați să ocupe diferite zone din sudul Rusiei. Trebuie luat în calcul pericolul extinderii activității prea departe în teritoriul rusesc, deși, limitate la până la Odessa și la guvernul Kherson, aceasta ar putea fi sigură. (2) Refacerea la acest moment a ofensivei Austro-Germano-Bulgare împotriva lor. Este greu de spus dacă acest lucru este posibil sau probabil având în vedere situația internă, în special din Austro-Ungaria și Bulgaria, dar și din Germania, care pot încuraja refacerea unei campanii împotriva României, inacceptabilă pentru opinia publică. Totuși, dacă partidul militar din Germania este destul de puternic să ia o asemenea decizie și este în măsură să trimită suficiente trupe care să ducă la îndeplinire misiunea, românii se vor afla într-o poziție periculoasă. În acest caz, din moment ce asigurarea resurselor de hrană împotriva bolșevicilor este o chestiune vitală pentru români, este posibil ca aceștia să nu poată face față unei ofensive germane pe o scară largă. Ca urmare, conform politicii, o variantă ar fi ca ei să înceapă negocieri deschise cu Puterile Centrale; astfel se va câștiga timp și Puterile Antantei vor fi informate în legătură cu progresele negocierilor, putând fi obținute informații interesante. Este greu de văzut cum, după o capitulare completă a guvernului și armatei române, care ar fi rezulatatul unei înfrângeri clare, negocierile ar putea fi un succes. Chestiunea Dobrogei, statutul guvernului și armatei române, spre exemplu, se vor dovedi a fi probleme greu de rezolvat. Ca urmare, este posibil ca negocierile să se prelungească la nesfârșit, iar românii vor câștiga timp pentru a se putea apăra împotriva bolșevicilor, atât din punct de vedere militar cât și economic.

 

Speranțele românilor

La ora actuală, majoritatea românilor recunosc faptul că, datorită poziției lor izolate, este puțin probabil să primească asistență materială din partea Puterilor Vestice. Totuși, ei trăiesc cu speranța că aliatul lor, Antanta, va protesta puternic împotriva guvernului bolșevic, considerând că atitudinea sa la adresa României nu este rezonabilă; ei mai speră mai mult ca orice că se va face o declarație publică care să garanteze națiunii române, într-un mod mai categoric decât s-a făcut până acum, faptul că unirea într-un singur stat, așa cum se dorește, va fi dezbătută și susținută de Puterile Antantei. Un discurs recent al al președintelui Wilson a produs consternare în România, deși se crezuse că aspirațiile naționale ale României au fost complet abandonate. Un asemenea sprijin necondiționat în privința aspirațiilor juste ale României ar însemna mult mai mult decât orice ofertă venită din partea Puterilor Centrale; dar, dacă nu apare o astfel de pomisiune din partea Antantei, este greu de văzut cum ar putea fi convinsă România să continue să lupte, și să nu își lege viitorul politic și economic de după război de Puterile Centrale. Cel mai important lucru este menținerea moralului trupelor și populației române, acest lucru putând fi realizat doar prin asemena asigurări categorice, prin care să le garanteze soluții democratice la problemele lor naționale, și prin care să -i asigure că eforturile din trecut și viitor nu vor fi irosite.

 

Vezi Raportul serviciilor britanice

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *