Canadianul care i-a salvat pe românii ostatici la Odessa

Joseph Whiteside Boyle a fost un personaj cunoscut pe continentul american la începutul secolului al XX lea – mai ales sub porecla Klondike Joe, pe care și-a câștigat-o în urma exploatării industriale a minelor de aur din Klondike, care i-a adus o avere considerabilă.

La începutul Primului Război Mondial Joseph Boyle a organizat o companie de mitraliere, ai cărei soldați aveau insignele făcute din aurul produs de minele sale. Nu se știe exact cum a ajuns pe frontul de est, în anul 1917, însă a reușit să ducă la îndeplinire câteva misiuni deosebit de dificile.

Constantin Argetoianu îl descrie în Memoriile sale astfel: ”Și cu acest prilej a apărut pe scena românească colonelul englez Boyle… Cioplit în atlet, arătos și simpatic, cu un cap de consul roman, cu fața rasă și pârlită de soare, cu niște ochi negri fulgerători Boyle se înfățișa ca un splendid exemplar de mascul și cu o putere de sugestie căreia puțini erau în stare să-i reziste. Canadian din naștere, colonel englez prin forța împrejurărilor, noi românii n-am știut de unde a venit, după cum n-am știut unde s-a dus când a trebuit să plece, câțiva ani mai târziu. Bine prins în ținuta lui, cu energia ce se manifesta ca să zic așa de la sine, în fiecare gest, în fiecare cuvânt al său, Boyle impunea și se impunea tuturor. La Iași s-a impus Reginei Măria și după încheierea păcii, la București, era cât pe aci să se impună și politicii românești”.

 

Confruntarea cu bolșevicii

Un număr mare de români fuseseră luați ostatici la Odessa în toamna anului 1917, iar acești 130 de ”dușmani ai bolșevicilor” au fost arestați și îmbarcați pe un vas cu direcția Sevastopol. Colonelul Boyle avea să-i salveze singur, după cum povestește Argetoianu: ”Deocamdată, la Odessa, s-a impus bolsevicilor și a scăpat pe cei 130 de români de la o foarte probabilă pieire. Pentru ce se afla dânsul la Odessa, n-a căutat nimeni să descurce – avea o însărcinare oarecare în legătură cu aprovizionarea, dar cred ca de fapt Înaltul Comandament englez uitase de existența lui, căci altfel nu s-ar explica cum a fost lăsat să petreacă toată vara în Moldova. Silueta lui Boyle s-a desenat mai târziu ca a unui aventurier, dar la Odessa ea s-a înfățișat ca a unui erou. Cum a aflat că cei 130 de prizonieri români au fost îmbarcați pentru Sevastopol, unde după zvonul public urma să fie împușcați, Boyle s-a repezit la port, s-a urcat în vapor și a cerut imediata debarcare a românilor. În momentul în care a pus piciorul pe punte, comandantul bolșevicilor se îndrepta cu revolverul în mână către un grup de români care se zbăteau în mâinile marinarilor și protestau împotriva îmbarcării silite. Boyle s-a pus între români și revolverul bolșevicului căruia i-a strigat pe rusește – căci o rupea și pe rusește! – ”Trage dacă îndrăznești într-un colonel englez, și vei vedea ce vei păți!” Bolșevicul intimidat a băgat arma în buzunar, dar a refuzat să debarce pe români. Singur, Boyle nu putea întrebuința forța și văzând că nu putea ajunge la nimic, a declarat că va pleca și el cu vaporul, ca să apere pe români. Și așa a făcut. Dar acest pasager nepoftit și neplăcut a mai făcut ceva. A silit pe comandantul vaporului să-și schimbe drumul și în loc să meargă de-a dreptul la Sevastopol – unde soarta românilor ar fi fost pecetluită – să o ia spre Gurile Dunării si să facă o escală la Sulina și să debarce pe români. Așa s-a făcut, și Boyle a debarcat cu ei, și în fruntea lor a ajuns la Galați și de la Galați la Iași, precedat de trâmbițele gloriei și de osanalele recunoștinței. Cei 130 de români salvați îl purtau în nori”.

 

Colonelul și Regina

Eroul de la Odessa avea să fie transformat în ”salvatorul României” de o opinie publică obosită de un șir nesfârșit de înfrângeri: ”La Iași a fost decorat, a fost prezentat Regelui și Reginei și ce trebuia să se întâmple, fiindcă așa era scris în cartea destinului, s-a întâmplat. Regina a trecut în 1918 printr-o grea încercare. În iulie, pe când era oaspetele Majestății Sale la Coțofenești, Boyle a fost doborât printr-o congestie cerebrală, și era să moară. A trebuit constituția lui de bivol ca să scape nu numai de moarte, dar și de paralizie, căci s-a vindecat în câteva luni și un an mai târziu nimeni n-ar fi putut să-și dea seama că omul acesta, dârz și voinic, fusese la două degete de moarte. Regina povestește în memoriile sale cum a fost lovit prietenul, ca de trăznet și cine știe să citească între rânduri pricepe toată drama sufletească care a răscolit în acele ceasuri sufletului deja atât de amărât”, mai povestește Argetoianu.

 

O inimă de viking

Scăparea celor 130 de români din mâinile bolșevicilor a fost doar un episod minor din cadrul activității colonelului Boyle în Rusia căzută în mâinile bolșevicilor. Boyle a făcut parte din rețeaua de spionaj britanic condusă de diplomatul Bruce Lockhart și George Sidney Reilly – ultimul fiind cunoscut ca ”primul super spion al secolului al XX lea”.

Colonelul Boyle a colaborat cu căpitanul Hill din cadrul misiunii lui Lockhart, reușind chiar să câștige încrederea bolșevicilor după ce a reușit să deblocheze căile ferate ale Moscovei, care nu mai puteau fi folosite datorită trenurilor abandonate, ceea ce făcea practic imposibilă aprovizionarea orașului. Situația tulbure din Rusia și rețeau de spioni i-au permis lui Boyle să recupereze o parte din bijuteriile reginei Maria sechestrate de guvernul lui Lenin laolaltă cu tezaurul României. Boyle s-a implicat și în diplomație, el fiind cel care a negociat în martie 1918 tratatul de pace dintre România și Rusia bolșevică. Regina Maria l-a caracterizat ca având ”o inimă de viking și credința simplă a unui copil”.

Tot colonelul Boyle avea să fie cel care l-a readus în țară pe principele Carol, după căsătoria acestuia cu Zizi Lambrino la Odessa. Influența lui din ce în ce mai mare asupra reginei – care ținea să se sfătuiască cu el pentru aproape orice – avea să-i aducă dizgrația: în anul 1920 regele Ferdinand avea să-i ceară să părăsească România. Boyle și-a continuat aventurile în Asia Centrală în următorii ani, de data aceasta acționând în numele companiilor petroliere britanice. În 14 aprilie 1923, pe când se afla în Anglia, Boyle a murit în urma unui infarct. A fost înmormântat la Hampton Hill, iar mormântul său a fost îngrijit personal de regina Maria care i-a așezat la cap o cruce tradițională românească din piatră, adusă de la Bran, marcată cu litera M.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *