Alexandru Vaida-Voevod, masoneria și Marea Unire

În vara anului 1919 Conferința de Pace de la Paris se afla în plină desfășurare, iar premierul român Ion I.C. Brătianu reușise să enerveze la culme marile puteri refuzând să cedeze presiunilor. Brătianu cerea respectarea înțelegerilor făcute înainte de intrarea României în Războiul Mondial – asta în vreme ce președintele american Woodrow Wilson impusese principiul anulării acestor tratate. Regina Maria intervenea în diplomația de culise: președintele francez Clemenceau îi spunea suveranei că ”Cere partea leului…” primind replica ”De aceea am venit la tigru să o cer!”. România se afla în fața recunoașterii internaționale a Marii Uniri din 1918 – iar diplomația de la București trebuia să facă față acestei sarcini. Polonia a fost prima țară care a cedat presiunilor marilor puteri și a semnat pe 28 iunie 1919 ”Micul Tratat de la Versailles” care marca o inovație în relațiile internaționale: înființarea unui sistem internațional de protecție a minorităților pus sub controlul Ligii Națiunilor.

Brătianu a încercat să reziste acestor presiuni – pe 28 iunie a semnat tratatul de pace cu Germania, însă a refuzat să semneze un tratat identic cu Austro-Ungaria. Pe 2 iulie Brătianu se întorcea la București decis să nu semneze nimic – însă la puțină vreme a trebuit să facă fațp atacului Republicii Sovietice Ungare conduse de Bela Kun. După campania de succes din iulie-august 1919 Budapesta a fost ocupată, însă Brătianu a continuat să reziste presiunilor occidentale. Până la urmă tratatul a fost semnat de liderul transilvănean Alexandru Vaida Voevod pe 9 decembrie 1919. Ungaria a recunoscut Marea Unire prin Tratatul de la Trianon din 4 iunie 1920. Însă în toată această perioadă Vaida Voevod a dus o luptă pentru România pe alt front: cel masonic.

 

Grupul românilor

Cazul intrării lui Vaida Voevod în masonerie este cunoscut mulțumită păstrării unor documente și a studiilor efectuate de Horia Nestorescu Bălcești. Acest pas a fost făcut de Vaida Voevod cu aprobarea premierului Brătianu – care bănuia că până la urmă va trebui să cedeze și și-a pregătit din timp un înlocuitor capabil și cu legături folositoare la Paris. Brătianu i-a adresat lui Iuliu Maniu o scrisoare în care este relatată discuția despre Ordinul masonic dintre el și Vaida-Voevod. De altfel, însuși Alexandru Vaida-Voevod îi va împărtăși lui Iuliu Maniu intențiile sale referitoare la aderarea la Ordinul masonic.

Delegația ardeleană la Conferința de Pace de la Paris era formată din avocatul Voicu Nițescu, Mihai Șerban – licențiat în agronomie la Halle și doctor în drept, conferențiar la Universitatea din Iași, avocatul arădean Gheorghe Crișan, inginerul inventator și pionier al aviației mondiale Traian Vuia, diplomatul Caius Brediceanu din Lugoj, consilier la Ministerul Afacerilor Externe al României, și, nu în cele din urmă, Alexandru Vaida-Voevod. Diversele surse care menționează intrarea acestui grup de români în masonerie la Paris în 1919 nu cad de acord asupra numărului lor – la un moment dat ar fi voba de opt novici – iar Nestorescu Bălcești bănuiește că ar fi vorba de poetul Ion Pillat, și el membru al delegației române la Conferința de Pace.

 

Loja Ernest Renan

Vaida Voevod și românii menționați mai sus au fost primiți în loja pariziană Ernest Renan – care număra peste o sută de membri, dintre care unsprezece erau jurnaliști, ceea ce este în măsură să explice presa favorabilă de care s-au bucurat românii la Conferința de Pace. Cererea de inițiere a românilor datează din 14 mai 1919 – deja la această dată izbucniseră primele neînțelegeri între români și marile puteri.

Nestorescu Bălcești apreciază că intenția era însă mai veche, fiindcă la 8 mai 1919, Alexandru Vaida-Voevod ceruse, conform uzanțelor masonice, în lipsa cazierului judiciar, un certificat din partea Legației române la Paris, din care rezulta că nu suferise nici o condamnare. O dată cererea primită, Maestrul venerabil al Lojii Ernest Renan o transmite, la 24 mai 1919, Consiliului Ordinului, nu fără o recomandare dintre cele mai călduroase: „Îmi permit să vă atrag atenția binevoitoare asupra caracterului excepțional și cu totul special al acestei cereri. Acești profani nu sunt decât de puțină vreme la Paris. Ei se vor reîntoarce după încheierea definitivă a păcii în România, unde anumite societăți secrete funcționează, dar unde francmasoneria nu există, și unde, admiși în Ordinul nostru, ei se vor grăbi să constituie unul sau mai multe ateliere afiliate Marelui Orient al Franței. Cererea lor este însoțită de certificatul de onorabilitate, cu caracter oficial, echivalentul cazierului lor judiciar. În plus, însuși caracterul misiunii lor diplomatice îi pune la adăpost de orice suspiciune. Pe de altă parte, șederea lor provizorie la Paris constituie pentru anchetatori un element de care trebuie ținut seama, căci nu ne putem gândi în a proceda la altă informare decât la un interogatoriu cât de profund cât ar fi posibil. În sfârșit, apropierea plecării lor ar face poate imposibilă inițierea lor, dacă ar trebui să se respecte strict și în mod scrupulos termenele impuse de regulamentul general în ceea ce privește data depunerii cererii și cea a inițierii lor”. Audierea lui Alexandru Vaida-Voevod a avut loc în 28 iulie 1919. A doua zi, Maestrul Venerabil al lojii Ernest Renan, Marcel Huart, îl anunța pe ministrul român că, îndată după audiere, numeroasa adunare i-a fost în întregime favorabilă. Cu alte cuvinte, a fost votată in unanimitate primirea în francmasonerie.

Inițierea a fost folosită se pare cu succes de reprezentanții României la Paris. Multe dintre întâlnirile și discuțiile lor vor rămâne secrete, însă au fost păstrate destule dovezi unele din contactele lor. La 15 august 1919, Maestrul Venerabil al Lojii Ernest Renan, Marcel Huart, îi sugera lui Alexandru Vaida-Voevod să se întâlnească oficial cu senatorul Mascurand care prezida Comitetul republican al Comerțului, Industriei și Agriculturii, crezând că această întâlnire ar prezenta o oarecare utilitate pentru viitoarele raporturi comerciale între România și Franța.

 

Despărțirea de frați

Vaida Voevod avea să vorbească pe larg despre apartenența sa la Masonerie în perioada negocierilor pentru realizarea României Mari într-un articol publicat în anul 1937 de ziarul Curentul: ”Eu am văzut multe în viață și pe toate le-am studiat cu ochii mei, nu din auzite. Am fost și francmason. Eram cu Ionel Brătianu la Paris și pentru că majoritatea delegaților la conferința păcii erau masoni a trebuit, de circumstanță, să îmbrac și eu pielea lor”.

În același articol, Vaida Voevod mai spunea: ”Francmasoneria română a fost și a rămas un mare moft. Nu se achitau taxe, nu se aduna membrii în număr reglementar spre a ține ședințe. Concluzia este: din 1920 am rupt orice legătură cu loja Ernest Renan, din Paris, singura lojă unde mersesem în condițiile arătate și din care lojă, în 1923 am fost radiat, după ce din 1920 nu mai dădusem nici un semn de viață pentru ei și nu mai achitasem nici taxele reglementare. Nu am mai fost în altă lojă franceză. În francmasoneria română n-am fost niciodată”.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *